Cererea pentru eliberarea permisului auto prin email

img
Home / Stiri despre permisul auto / Cererea pentru eliberarea permisului auto prin email

Un proiect al Ministerului Afacerilor Interne a fost supus dezbaterii publice la jumatatea anului. Acesta prevede posibilitatea de a depune cererea pentru eliberarea permisului de conducere prin corespondenta, inclusiv prin email, in cazul in care acesta a expirat, a fost deteriorat, a fost furat sau pierdut.

Documentul arata ca acest lucru se poate aplica numai permiselor eliberate dupa data de 01.01.2009 si ca cererea trebuie trimisa pe adresa Serviciului Public Comunitar care a emis permisul de conducere anterior.

In urma feedbackului pozitiv, proiectul a fost supus aprobarii si a fost aprobat, astfel ca incepand cu 08.08.2013 cererea de eliberare a permisului de conducere poate fi depusa prin corespondenta. In cazul depunerii cererii prin email, documentele care trebuie sa insoteasca cererea vor fi scanate si trimise odata cu aceasta.

Cum obtii noul permis prin corespondenta?

Procedeul de obtinere a permisului prin corespondenta este similar cu cel clasic. Este nevoie, ca si in cazul prezentarii la sectia de politie, de o serie de acte pentru intocmirea unui dosar standard.

Pentru obtinerea unui nou permis prin email fiecare judet are o adresa specifica la care poate fi trimisa cererea. Adresele pot fi aflate de pe paginile de internet oficiale ale prefecturilor.

Cererea online, transmisa prin intermediul email-ului trebuie sa contina urmatoarele documente scanate:

  • Act de identitate;
  • Dovada plati taxe aferente eliberarii permisului (este vorba de o taxa de 68 de lei, ce se achita la CEC);
  • Vechiul permis de conducere (daca se mai afla in posesia titularului);
  • Doua fotografii tip permis (35×38.5 mm);
  • In cazul in care cererea se face din strainatate, trebuie atasate si procura speciala impreuna cu actul de identitate al mandatarului;
  • In cazul permiselor furate sau pierdute se ataseaza si o declaratie tip, pe propria raspundere (modelul se preia tot de pe site-ul prefecturii).

Cererea transmisa in acest format poate fi respinsa daca nu sunt prezentate toate documentele mentionate, scanate astfel incat imaginea sa fie clara. De asemenea, poate fi respinsa cererea daca fotografiile nu respecta cerintele standard:

  • Sa fie recente;
  • Sa prezinte fata detinatorului de permis, pe fond neutru, deschis;
  • Sa prezinte o expresie neutra a fetei;
  • Sa nu aiba capul acoperit sau daca capul este acoperit pe motive religioase sa nu umbreasca fata care trebuie sa fie vizibila de la barbie pana la frunte;
  • Sa nu poarte ochelari sau lentile colorate care reflecta lumina, ascund ochii sau provoaca umbre.

Atentie! Persoanele care solicita eliberarea permisului prin e-mail trebuie sa ridice permisul de la sediu politiei care il emite. La ridicare, titularul trebuie sa depuna toate documentele scanate prin email, in original.

Pe langa optiunea de a trimite cererea prin email, exista si varianta mult mai comoda de trimitere a cererii prin posta. Pentru ca in varianta prin posta se trimit direct, in original sau copii legalizate (in cazul actului de identitate) actele necesare, documentul poate fi trimis prin posta la adresa titularului imediat dupa eliberare, nemaifiind necesara prezentarea acestuia.

Procesul se simplifica pe zi ce trece. Ce zici? Comenteaza mai jos!

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *