Sistemul Bosch de detectare a starii de oboseala

img
Home / Stiri si noutati auto / Sistemul Bosch de detectare a starii de oboseala

Sistemul Bosch de detectare a starii de oboseala – disponibil în prezent pentru modelul Volkswagen Passat Alltrack Somnolenta si microsomnul la volan reprezinta, de cele mai multe ori, cauza unor accidente grave. Cu toate acestea, manifestarile initiale de oboseala pot fi detectate înainte de a interveni o situatie critica. Sistemul Bosch de detectare a starii de somnolenta identifica aceste semne de oboseala prin monitorizarea miscarilor volanului, sugerându-le soferilor sa ia o pauza în timp util. Informatiile necesare sunt asigurate fie de sistemul de servodirectie al autovehiculului, fie de senzorul de unghi volan, care face parte din sistemul ESP® antialunecare cu care este prevazut autovehiculul. Asadar, aceasta functie poate fi instalata la un pret rentabil, contribuind la sporirea sigurantei în timpul conducerii. Sistemul Bosch de detectare a starii de somnolenta poate fi utilizat pentru autoturisme si în segmentul de autovehicule comerciale usoare, putând fi integrat în diverse unitati de comanda ale autovehiculelor. A fost lansat initial ca functie standard în anul 2010, pentru noul Volkswagen Passat, Passat Alltrack fiind cel mai nou model care beneficiaza de aceasta functie. Influenta oboselii asupra accidentelor a fost demonstrata în cadrul mai multor studii. În 2010, Asociatia Americana de Automobilism (AAA) a publicat o analiza pe baza datelor înregistrate în urma accidentelor, colectate de Autoritatea pentru siguranta traficului (National Highway Traffic Safety Administration – NHTSA) din Statele Unite ale Americii. Studiul a demonstrat ca 17% din accidentele soldate cu morti din SUA au fost provocate de soferi care se aflau într-o stare de oboseala extrema. Reducerea puterii de concentrare si somnolenta compromit capacitatea soferului de a controla volanul si timpii sai de reactie. Abilitatea de a efectua manevre precise este redusa, iar capacitatea de a controla volanul îsi pierde din rigurozitate. Soferul corecteaza din ce în ce mai des micile erori de mentinere a directiei. Noua functie de detectare a starii de somnolenta a soferului se bazeaza pe un algoritm care începe înregistrarea comportamentului soferului înca de la începutul calatoriei. Apoi, identifica modificarile pe parcursul deplasarilor pe distante lungi si, implicit, nivelul de oboseala al soferului. Manifestarile tipice ale scaderii nivelului de concentrare sunt fazele în care soferul mentine cu greu controlul asupra volanului, combinate cu miscari usoare, dar rapide si bruste ale acestuia, pentru a mentine directia autovehiculului. În functie de frecventa cu care au loc aceste miscari si alti parametri, printre care se numara durata calatoriei, utilizarea semnalizatoarelor de directie si momentul zilei, functia calculeaza nivelul de oboseala a soferului. Daca acest nivel depaseste o anumita valoare, pe panoul de instrumente se aprinde intermitent un indicator, de exemplu, sub forma unei cesti de cafea, pentru a-l avertiza pe sofer ca trebuie sa se odihneasca. Sistemul Bosch de detectare a starii de somnolenta se adreseaza unui aspect important în ceea ce priveste starea soferului, reusind astfel sa contribuie la îmbunatatirea sigurantei în timpul deplasarilor.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *