Pneurile SUPERSOFT isi vor face debutul la MONTE CARLO

img
Home / Stiri si noutati auto / Pneurile SUPERSOFT isi vor face debutul la MONTE CARLO

Pneurile SUPERSOFT isi vor face debutul la MONTE CARLODupa una dintre cursele programate pe un circuit foarte rapid, Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, Pirelli va ajunge pe cel mai lent traseu din calendarul Formulei 1, dar cu siguranta cel mai celebru: Monaco. Virajele stranse si inguste din Principat reprezinta teritoriul ideal pentru debutul anvelopelor Pirelli PZero Rosii, de compozitie supersoft. Tot in premiera, pe strazile din Monaco, pneurile PZero Galbene (soft) sunt nominalizate ca prima optiune, dupa ce in primele cinci curse ale sezonului au fost optiunea secundara.Versiunea PZero Rosie (supersoft) este una dintre cele mai extreme din gama Pirelli si, desigur, este la fel de performanta ca si celelalte anvelope din gama PZero. Una dintre principalele caracteristici este timpul foarte scurt in care ajunge la temperatura optima de utilizare, ceea ce inseamna ca ofera performante de top inca de la inceput, dar, in acelasi timp, compozitia foarte moale inseamna o durata de viata destul de mica, sub 10 tururi sau chiar mai putin la inceputul cursei, cand monoposturile au aproximativ 200 litri de combustibil la bord.
Circuitul stradal din Monaco nu este unul cu foarte multe oportunitati pentru manevrele de depasire, ceea ce face ca sesiunea de calificare sa fie mai importanta decat pe oricare alt circuit. In plus, din cauza faptului ca sunt putine zone de siguranta, incidentele sau chiar intreruperea cursei este ceva obisnuit in Marele Premiu al Principatului Monaco. Conditiile meteorologice pot fi foarte variate, ceea ce transforma cursa de la Monte Carlo intr-una dintre cele mai imprevizibile si interesante curse ale anului. Tocmai de aceea, in trecut, au fost cateva surprize in ceea ce priveste castigatorul cursei, iar combinatia nominalizata de Pirelli le da ocazia echipelor sa straluceasca, in cea mai asteptata cursa a anului, printr-o strategie creativa. CE SPUNE DIRECTORUL DEPARTAMENTULUI PIRELLI MOTORSPORT:Paul Hembery: „Monaco este o cursa fantastica, foarte diferita de tot ceea ce se intampla in alta parte. Este bijuteria coroanei calendarului mondial. Asteptam cu nerabdare, in acest weekend, debutul pneurilor PZero Rosii pe circuitul stradal din Monte Carlo. Pnetru noi aceasta va fi o experienta complet noua pentru ca toate testele s-au facut doar pe circuite permanente. Pneurile de compozitie supersoft au fost create sa ofere o performanta remarcabila pentru o perioada scurta de timp, dar acest lucru inseamna ca se uzeaza mult mai repede, deci toate echipele trebuie sa fie foarte atente atunci cand isi stabilesc strategia de cursa. O strategie buna va face diferenta intre invingator si invinsi. Pentru iesirile mai lungi pe circuit, pneurile PZero Galbene si-au dovedit deja fiabilitatea in primele curse ale sezonului, contribuind decisiv la spectacolul de pe pista, oferind in acelasi timp pilotilor increderea de a merge la limita. Am spus, inca de la inceput, pentru ca vrem ca pilotul sa joace un rol mai important in desfasurarea curselor si speram ca etapa de la Monaco va fi un exemplu clasic al filozofiei noastre.”CE SPUNE OMUL DIN SPATELE VOLANULUI:Jarno Trulli (Team Lotus): „Cursa de la Monaco este o experienta speciala pentru orice pilot care ia startul aici. Este unul dintre cele mai interesante evenimente ale anului si fie ca esti direct implicat, ca pilot, sau esti doar spectactor, poti sa simti in aer cat este de special acest Mare Premiu. Orice pilot din lume isi doreste sa castige in Monaco si eu sunt printre cei norocosi dupa victoria din 2004. Aici esti supus unei presiuni uriase astfel  incat este foarte greu sa te concentrezi si sa te gandesti la cursa. Sa obtii un timp bun pe tur este o provocare majora, dar daca reusesti sa scapi de trafic sansele sunt foarte mari. Pneurile vor juca un rol foarte important aici. Am vazut deja in acest sezon cat de importanta este strategia legata de pneuri si pe un circuit stradal cum este cel din Monaco unde performantele aerodinamice nu conteaza atat de mult cred ca performanta anvelopelor este cruciala.”DATELE TEHNICE PENTRU ALEGEREA PNEURILOR:* Monaco este cea mai lenta cursa a anului, iar suprafata se schimba permanent pe parcursul sfarsitului de saptamana. Tinand cont ca strazile sunt deschise traficului normal, nu doar inainte, dar si seara dupa sesiunile de antrenamente si calificare, nivelul de aderenta mecanica este in permanenta altul si este destul de greu de prevazut.* Legendarul Ayrton Senna, care a concurat la primul sau Grand Prix cu pneuri Pirelli, este pilotul cu cele mai multe victorii la Monte Carlo, sase in total, cinci dintre ele consecutive. McLaren este constructorul cu cele mai multe victorii, 15, ultima in 2007 cu Fernando Alonso.* Monaco detine recordul de a fi gazduit cursa cu cele mai putine opriri la boxe din istoria recenta a Formulei 1: in 1992 au fost doar doua opriri la boxe in toata cursa, Martin Brundle (Benetton-Ford) oprind in turul 17, iar Nigel Mansell (Williams-Renault) in turul 71. Toti aici, in 1966, s-a inregistrat si cel mai mic numar de piloti care au ajuns la sosire: 4.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *