Volkswagen defineste viitorul in domeniul automobilelor

img
Home / Stiri si noutati auto / Volkswagen defineste viitorul in domeniul automobilelor

 
 
 
Prezentarea prototipurilor pentru autoturismul de 1 litru si E-Up!
Bucuresti, 14 octombrie 2009 – Volkswagen, contribuie la definirea viitorului cu o gama inovatoare de modele.
„Unul dintre elementele definitorii ale anilor urmatori este reprezentat de autoturismul cu motor electric destinat productiei de serie. Un asemenea model trebuie sa fie accesibil unui numar mare de persoane si sa prezinte o compatibilitate fara compromisuri pentru utilizarea în regim cotidian, pentru a înregistra un succes incontestabil“, a afirmat prof. dr. Martin Winterkorn, presedintele consiliului de administratie al Volkswagen AG.
Prototipul autoturismului cu emisii zero, realizat cu coordonarea din partea dr. Ulrich Hackenberg, membru al consiliului de administratie al concernului Volkswagen pe probleme de dezvoltare, are la baza modulele New Small Family care ar urma sa fie lansata în anul 2011, se remarca prin lungimea de 3,19 metri, dar este mai compact. Caroseria cu linii ferme si clare a conceptului E-Up! transpune în practica elementele definitorii ale noului design adoptat de Volkswagen si se remarca prin potentialul de a se transforma într-un model clasic.
Modelul cu 3+1 locuri care dezvolta o viteza de 135 km/h este antrenat de un electromotor cu o putere maxima de 60 kW (putere permanenta: 40 kW). La pornirea de pe loc, propulsorul modelului cu tractiune frontala dezvolta un cuplu motor maxim de 210 newton-metri. Rularea înainte sau în marsarier este activata de sofer prin intermediul butonului de pe consola centrala. E-Up! va oferi fara îndoiala o placere a condusului; aceasta concluzie este confirmata de performantele pentru proba clasica de accelerare de la 0 la 100 km/h: 11,3 secunde. Aceste performante dinamice se explica pe de-o parte prin caracteristicile remarcabile pentru cuplul motor ale electromotorului, iar pe de alta parte prin masa totala redusa a modelului E-Up! de numai 1.085 kilograme.
Volkswagen a prezentat în premiera mondiala la IAA cel mai economic automobil din lume: este vorba despre Volkswagen L1. Automobilul complet hibrid reprezinta prima realizare pe drumul catre productia de serie si cântareste numai 380 de kilograme.
Din punct de vedere tehnic si vizual, caroseria din CFK reprezinta o performanta de top în domeniul productiei de automobile. Elementul de unicitate: raportul dintre dimensiuni. În timp ce lungimea L1, cu 3.813 milimetri, se apropie de cea a unui Volkswagen Fox, iar înaltimea de 1.143 milimetri este similara celei unui Lamborghini Murciélago, pentru latimea optimizata din punct de vedere aerodinamic (1.200 milimetri) nu exista o dimensiune similara pe plan mondial.
Cu un consum mediu de 1,38 litri de motorina, acest concept Volkswagen care permite utilizarea în regim cotidian si se remarca prin forma sa deosebit de aerodinamica (Cw 0,195!) este modelul cu cle mai redus consum de carburant din lume. Emisiile de CO2 ale modelului L1 care dezvolta 160 km/h sunt de numai 36 g/km. Propulsorul TDI, electromotorul si cutia de viteze cu dublu ambreiaj si 7 trepte DSG sunt montate în partea din spate si formeaza cel mai economic sistem de propulsie hibrid din lume. În regimul standard „ECO“, motorul TDI de 800 cm3 ofera o putere de 20 kW / 27 CP (la 4.000 rotatii/min); în regimul „Sport“ – valorificat de exemplu pentru a atinge viteza maxima – puterea creste la 29 kW / 39 CP (la 4.000 rotatii/min). Cuplul motor maxim al propulsorului TDI este de 100 newton-metri (la 1.900 rotatii/min). Fara îndoiala ca L1 dispune de asemenea de un sistem de pornire si oprire, care permite întreruperea automata a functionarii propulsorului la stationarea autovehiculului, cu repornirea acestuia cu ajutorul pedalei de acceleratie/electrice.
În total, marca Volkswagen a fost prezenta cu sapte premiere mondiale la Salonul International Auto de la Frankfurt 2009.
Alaturi de E-Up! si L1, versiunea Polo cu trei usi reprezinta noul punct de pornire pentru familia Polo, fiind prezentate si noile versiuni BlueMotion ale modelelor Polo, Golf si Passat cu un consum redus record, la care se adauga Golf R – cel mai puternic Golf din toate timpurile.
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *