Noua taxa auto va fi platita de cumparator

img
Home / Stiri si noutati auto / Noua taxa auto va fi platita de cumparator

Noua taxa auto va fi platita de cumparatorMinisterul Mediului si Padurilor (MMP) afirma, într-un comunicat de presa de miercuri, ca taxa auto va fi platita de cumparator, nu de vânzator, asa cum spusese ministrul Laszlo Borbely, atunci când a fost întrebat de presa cine anume va plati taxa în viitoarea ei forma. „Referitor la declaratia ministrului Mediului si Padurilor care a aparut în presa privind faptul ca taxa de prima înmatriculare ar putea fi platita «la toate masinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, pentru care nu s-a facut acest lucru, plata urmând a se face de catre vânzatorul autovehiculului», precizam ca aceasta declaratie a fost preluata si interpretata eronat. Raspunzând unei întrebari, ministrul Mediului si Padurilor a declarat ca taxa se plateste si pentru masinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007, în momentul în care acestea sunt vândute. Precizam ca taxa auto trebuie platita de catre cumparator, asa cum prevede OUG 50 din 2008, modificata în decembrie 2010”, se arata într-un comunicat de marti dupa-amiaza dat de MMP.Ministrul Laszlo Borbely a refuzat sa dea detalii suplimentare referitoare la viitoarea forma a taxei de prima înmatriculare, precizând ca acestea vor fi furnizate dupa sedinta de Guvern de miercuri, în care va fi luata o decizie finala pe acest subiect.Liderii coalitiei au mandatat, luni, Guvernul sa impuna plata taxei auto la prima vânzare a masinilor înmatriculate în tara înainte de intrarea în vigoare a acesteia, cuantumul cu care va fi redusa taxa urmând sa fie decis de Executiv, au declarat agentiei MEDIAFAX surse participante la sedinta coalitiei.Contactat de MEDIAFAX, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a aratat la rândul sau ca introducerea taxei auto si pentru masinile intrate în tara înainte de intrarea în vigoare a acesteia a fost discutata si agreata, luni dimineata, de liderii coalitiei.În sedinta de miercurea trecuta, Guvernul a amânat o decizie în privinta taxei auto, surse oficiale declarând agentiei MEDIAFAX ca decizia va fi luata dupa o analiza de impact si pe baza unor discutii care urmeaza sa aiba loc în cadrul coalitiei. La finalul sedintei de Guvern, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat ca „ordonanta sau legea” de modificare a taxei auto va fi adoptata de Executiv în urmatoarea sedinta si ca propunerea sa este aplicarea unei taxe auto care sa fie perceputa la prima vânzare a masinilor intrate în tara înainte de 1 ianuarie 2007, data de introducere a taxei de înmatriculare auto, cu o reducere a cuantumului taxei cuprinsa între 20 si 30%.Reducerea taxei va fi aplicata pentru toate masinile, astfel încât sa fie evitata o noua discriminare, a aratat ministrul.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *