Mazda3 cel mai economic model pe benzina din cadrul VIP Eco Challenge

img
Home / Stiri si noutati auto / Mazda3 cel mai economic model pe benzina din cadrul VIP Eco Challenge

 
 
 
 
Bucuresti, 23 noiembrie 2009 –  Mazda3 i-STOP a înregistrat cel mai mic consum de combustibil pentru un motor pe benzina în competitia “VIP Eco Challenge” organizata de Asociatia Presei Auto din România saptamâna trecuta. În cadrul evenimentului finalistele concursului national “Masina anului 2010 în România” au fost conduse de personalitati din diferite domenii, la volanul Mazdei3 aflându-se Ivan Patzaichin, multiplul campion olimpic si mondial.
Echipata cu un motor pe benzina de 2l si 151 CP, Mazda3 i-STOP a obtinut un consum real de 9,7 l/100 km si o valoare raportata la cilindree de 4,852, devansând competitori precum Chevrolet Cruze, Noul Opel Astra, Peugeot 206+ sau Hyundai i20, modele echipate de asemenea cu motorizari pe benzina, dar mai mici de 2l. Câstigatorul competitiei a fost Ford Fiesta, model echipat cu un motor diesel de 1,4l.
Rezultatul impresionant al modelului de clasa compacta Mazda a fost posibil datorita tehnologiei i-STOP, care asigura o economie de combustibil de pâna la 14% comparativ cu versiunea anterioara. Sistemul permite oprirea si pornirea automata a motorului, în momentul în care automobilul stationeaza în trafic. Unicitatea i-STOP este data de faptul ca acesta foloseste energia din pistoane, motorul repornind automat, prin apasarea pedalei de ambreiaj, în doar 0,35 secunde, de aproximativ doua ori mai repede decât alte sisteme asemanatoare din piata. Din optimizarea sistemului a mai rezultat un beneficiu, repornirea motorului realizându-se foarte silentios.
Sistemul i-STOP beneficiaza si de recunoastere internationala, recent acesta câstigând premiul pentru tehnologia anului în cadrul conferintei jurnalistilor si cercetatorilor din domeniul auto din Japonia (RJC) 2009.
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *