Mazda2 va debuta la Salonul Auto de la Los Angeles
Bucuresti, 19 noiembrie 2009 – Mazda Motor Corporation va prezenta modelul Mazda2 în premiera pe continentul nord-american în cadrul editiei de anul acesta a Salonului Auto de la Los Angeles. Modelul apreciat la nivel global va aduce un plus de design si dinamica în clasa sub-compacta din America de Nord, autovehiculul urmând sa fie comercializat în Statele Unite si Canada spre sfârsitul anului 2010. Salonul Auto de la Los Angeles se va desfasura între 2 si 13 Decembrie (primele doua zile sunt dedicate presei).
„Lansarea Mazda2 în America de Nord completeaza gama de modele,” a declarat Jim O’Sullivan, Presedinte si CEO, Mazda America de Nord Operatiuni. „Marginita de CX-9 si de Mazda2, gama de modele Mazda acopera cel mai bine segmentele din industrie si este cea mai puternica, cu cel mai bun design si cea mai buna calitate pe care am oferit-o vreodata. Mazda2 va sublinia tot ceea ce diferentiaza modelele noastre: stil, fun to drive si valoare. Pe scurt, va fi definitia Zoom-Zoom.”
Mazda2 a fost un succes comercial si mass media la nivel global, câstigând 48 de premii si fiind desemnata Masina Anului în mai mult de 20 de tari. În plus, Mazda2 a fost aleasa „Masina anului 2008 în lume”, devansând toate celelalte modele de pe mapamond.