carvertical VIN

Jaime Alguersuari si Lucas Di Grassi vor testa pentru Pirelli

img
Home / Stiri si noutati auto / Jaime Alguersuari si Lucas Di Grassi vor testa pentru Pirelli

Jaime Alguersuari si Lucas Di Grassi vor testa pentru PirelliSpaniolul Jaime Alguersuari si brazilianul Lucas di Grassi vor fi pilotii de teste Pirelli pe parcursul sezonului 2012. Pentru prima oara de la revenirea in Formula 1, Pirelli va avea doi piloti de teste permanenti dupa ce di Grassi a fost singurul pilot folosit la teste in sezonul trecut. Brazilianul va continua procesul de dezvoltare al noilor pneuri, in timp ce Alguersuari va aduce un plus de experienta tinand cont ca a pilotat monoposturile de ultima generatie din Formula 1. Ambii piloti vor folosi noul monopost achizitionat de Pirelli – modelul Renault R30 din 2010 – in cele patru teste de dezvoltare din acest an pe circuitele de la Jerez, Spa, Monza si Barcelona. Testele au ca scop definirea gamei de pneuri pe care Pirelli o va folosi in sezonul 2013, dar si dezvoltarea compozitiilor actuale care ar putea fi folosite chiar din acest an. Di Grassi si Alguersuari isi vor imparti sarcinile conform planului pe care Pirelli il va definitiva in perioada urmatoare, iar cele patru sesiuni de teste se vor desfasura in perioada mai – septembrie.  „Sunt foarte fericit ca mi s-a oferit aceasta oportunitate fantastica. Acum o saptamana am implinit 22 de ani, iar Pirelli mi-a facut cel mai frumos cadou posibil. De abia astept sa incep testele pentru dezvoltarea noilor pneuri care vor fi folosite in viitor. Imi doresc enorm de mult sa pilotez din nou un monopost de Formula 1 si sa revin in competitie, iar aceasta sansa este o oportunitate incredibila pentru mine”, a spus Jaime Alguersari, pilot care a concurat in 46 de curse in perioada 2009 – 2011. Di Grassi, pilot care a participat la 18 curse pentru echipa Virgin Racing in 2010, a fost pilotul de teste Pirelli si in sezonul 2011. Brazilianul, 27 de ani, a participat la cinci sesiuni de teste si a contribuit la dezvoltarea pneurilor care sunt folosite anul acesta. „Sunt foarte incantat ca voi mai colabora inca un an cu Pirelli. Anul trecut am lucrat foarte bine impreuna si aceasta este o oportunitate excelenta de a continua munca inceputa in 2011. Acum am ocazia de a compara si dezvolta pneurile folosite pana acum cu un monopost care respecta noile modificari din punct de vedere tehnic. Pneurile Pirelli sunt acum o componenta extrem de importanta a spectacolului din Formula 1”, a spus Lucas di Grasi. „Angajamentul nostru de a oferi pneuri care sa contribuie la cresterea spectacolului Campionatului Mondial de Formula 1 este sustinut si de faptul ca anul acesta avem doi piloti de teste extrem de talentati. Lucas ne va arata punctele de referinta ale programului de dezvoltare de pana acum, iar Jaime aduce un plus de experienta tinand cont ca a participat la mai multe curse in ultimele trei sezoane. Ii vom folosi pe cei doi piloti la toate testele noastre in ceea ce priveste competitiile de monoposturi, inclusiv GP2, iar experienta si informatiile pe care ni le vor furniza ne vor ajuta, cu siguranta, sa facem progrese si mai mari pe parcursul sezonului. Acest lucru se traduce in si mai mult spectacol pe pista, dar si in folosirea unor tehnologii noi care vor fi utilizate apoi si in dezvoltarea produselor de serie. Tinand cont ca tinerii piloti au oportunitati reduse de a pilota un monopost de Formula 1, cred ca aceasta este o sansa mare pentru Lucas si Jaime de a reveni, la fel ca fostii piloti de teste, Romain Grosjean, Pedro de la Rosa si Nick Heidfeld, in F1 sau in alte competitii de top din lumea sporturilor cu motor”, a concluzionat Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *