carvertical VIN

ASF scumpeste din nou asigurarile RCA cu 30%!

Home / Stiri si noutati auto / ASF scumpeste din nou asigurarile RCA cu 30%!
/
/
1140 Views

Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de hotarare privind stabilirea tarifelor RCA, actul normativ incluzand si o anexa care stabileste preturile maxime la care pot fi vandute polite si pentru masinile electrice. Singurile vești bune pentru șoferii obișnuiți se referă la faptul că își vor putea face asigurare și o lună, două sau trei, iar contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului.
Parlamentarii îi reproşează președintelui ASF proasta gestionare a crizei tarifelor pentru poliţele RCA, care i-au scos pe transportatori în stradă. Aceştia acuză ASF că face jocurile firmelor de asigurare şi că au permis creşterea nejustificata a preţurilor.
Potrivit proiectului de plafonare a tarifelor asigurărilor auto obligatorii, poliţele pentru camioane se vor ieftini cu 40 la sută, însă se vor scumpi cu peste 30 la sută cele pentru autoturisme. Ce se va întâmplă însă peste şase luni, atunci când proiectul nu îşi va mai face efectul ramâne un mare mister.
Tarifele maxime au fost anunţate încă de săptămâna trecută, însă ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri de Guvern include şi câteva noutăţi care protejează proprietarii de maşini.
In cazul persoanelor fizice, o prima maxima RCA de 3.087 lei ar urma sa fie platita de un sofer care are mai putin de 25 de ani si conduce o masina de peste 2.500 cmc, iar cea mai redusa prima RCA, de 610 lei, va fi achitata de un sofer cu varsta cuprinsa intre 31 si 40 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 – 1.400 cmc.
In cazul autovehiculelor destinate transportului de marfa, o persoana fizica va plati intre 749 lei, pentru o masa maxima mai mica de 2,3 tone, si 2.979 lei – pentru un autovehicul de peste 16 tone. De asemenea, un posesor de motocicleta, motoscuter, motoreta sau ATV va plati 294 lei pentru un vehicul de pana in 50 cmc si 581 lei pentru mai mult de 50 cmc.
Poliţele RCA pot fi încheiate şi pe perioade de o lună, însă sistemul bonus malus nu se va aplica în acest caz, motiv pentru care şoferii care nu au avut parte de incidente nu vor mai beneficia de reduceri ale tarifelor. În schimb, cei care au provocat incidente vor beneficia de ultimul sistem bonus malus care a fost valabil în cazul lor, fără ca preţul final să fie mai mare decât preţul maxim stabilit prin lege.

Aboneaza-te la Newsletter

Nume (necesar)

Email (necesar)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *