drpciv

Noi reglementari aduse proiectului de modificare a Codului Rutier 2014

Propunerile MAI pentru noua varianta a Codului Rutier aduc o serie de noutati legislatiei actuale, legislatie valabila din anul 2002 si careia i s-au adus cateva modificari de-a lungul timpului.

1. Examenul pentru permisul de conducere filmat

Una dintre noutatile ce se gasesc in forma revizuita a proiectului de modificare a OUG 195/2002 postata pe site-ul MAI si data spre dezbatere publica, prevede filmarea probelor din timpul examenului de obtinere a permisului de conducere, atat cea teoretica cat si cea practica, filmarea urmand sa faca dovada legalitatii examenului in caz de contestatie.

Proiectul prevede ca pentru proba practica, sistemele de inregistrare si monitorizare vor fi instalate pe toate autovehiculele folosite la examinare, singurele exceptate de la aceasta regula fiind autovehiculele din categoriile A, AM, A1 si A2.

Documentul mai precizeaza ca inregistrarile vor fi stocate de catre Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor care organizeaza examenul pentru o perioada de maxim 6 luni si ca aceste probe vor putea fi accesate numai de catre institutia cale le stocheaza si de catre Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. (DRPCIV)

2. Soferii sunt obligati sa puna centurile de siguranta minorilor

O alta prevedere care aduce noutate in ceea ce priveste legislatia rutiera este aceea prin care conducatorii auto sunt obligati sa se asigure ca minorii poarta centurile de siguranta sau ca sunt transportati in dispozitive special omologate, indiferent de locul pe care acestia il ocupa in masina si atat timp cat locul respectiv este prevazut din constructie cu centura de siguranta. Odata aceste prevederi adoptate, minorii intra in responsabilitatea soferilor, nu asa cum este cazul persoanelor majore care raspund in continuare personal in fata organelor de control in cazul in care nu folosesc centurile de siguranta.

Conform MAI, aceasta masura a trebuit adoptata deoarece in concordanta cu Codul Rutier in vigoare conducatorul auto nu poate fi sanctionat in cazurile in care minorii aflati in autovehicul nu poarta centurile de siguranta. Masura urmareste responsabilizarea conducatorilor auto care transporta persoane minore, obligatia de respectare a acestei prevederi revenind in totalitate soferilor odata ce aceasta masura va fi adoptata.

Comentarii

  1. By darius

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate drepturile rezervate © www.ODAT.ro - Chestionare auto DRPCIV