drpciv

Codul rutier – CAPITOLUL II – Vehiculele – Inmatricularea, Inregistrarea si radierea vehiculelor

SECTIUNEA 2 – ├Änmatricularea, ├«nregistrarea si radierea vehiculelor

Articolul 11

(1) Proprietarii de vehicule sau detinatorii mandatati ai acestora sunt obligati sa le inmatriculeze sau sa le inregistreze, dupa caz, inainte de a le pune in circulatie, conform prevederilor legale.
(2) Inmatricularea vehiculelor este continua, de la admiterea in circulatie pana la scoaterea definitiva din circulatie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei conditii, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, si presupune urmatoarele operatiuni:
a) inscrierea in evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar;
b) transcrierea in evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
(3) Operatiunile prevazute la alin. (2) se realizeaza pe baza datelor de identificare ale vehiculului si ale proprietarului si conditioneaza eliberarea de catre autoritatile competente, potrivit legii, a unui certificat de inmatriculare, precum si a placutelor cu numarul de inmatriculare atribuit si transcrierile necesare in certificatul de inmatriculare si in cartea de identitate a vehiculului.
(4) In cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
(5) Solicitantii unei operatiuni de inmatriculare a unui vehicul in evidentele autoritatilor competente, potrivit legii, trebuie sa faca dovada certificarii autenticitatii vehiculului de catre Registrul Auto Roman, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Certificarea autenticitatii vehiculului contine si atestarea faptului ca acesta nu figureaza in baza de date ca fiind furat.
(6) Dovada certificarii vehiculului nu se impune in cazul vehiculelor noi pentru solicitantii operatiilor de inmatriculare.
(7) Cu ocazia realizarii oricarei operatiuni privind inmatricularea unui vehicul, verificarea efectuarii inspectiei tehnice periodice si a asigurarii obligatorii de raspundere civila, respectiv a valabilitatii acestora, se poate face si pe cale informatica, in conditiile stabilite prin protocol incheiat intre autoritatea competenta din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor cu atributii de organizare si coordonare a activitatii de evidenta si eliberare a certificatelor de inmatriculare si a placutelor cu numere de inmatriculare si Registrul Auto Roman, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.
(8) Autoritatile competente sa realizeze operatiunile de inmatriculare a vehiculelor pot incasa de la solicitanti toate taxele si tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operatiuni .
(9) Societatile abilitate sa comercializeze vehicule noi si societatile de leasing din Romania pot solicita, pe cale informatica, inmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulatie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicatii informatice puse la dispozitie, in conditiile stabilite prin protocol, de catre autoritatea competenta din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor cu atributii de organizare si coordonare a activitatii de evidenta si eliberare a certificatelor de inmatriculare si a placutelor cu numere de inmatriculare.
(10) Proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul este obligat sa solicite autoritatii competente inscrierea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a oricarei modificari a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, dupa caz, ale proprietarului, in termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.

Articolul 12

(1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia celor trase sau impinse cu mana si a bicicletelor, trebuie sa fie inmatriculate ori inregistrate, dupa caz, si sa poarte placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare, cu forme, dimensiuni si continut prevazute de standardele in vigoare.
(2) Vehiculele care nu sunt supuse inmatricularii sau inregistrarii pot circula pe drumurile publice numai in conditiile prevazute prin regulament.

Articolul 13

(1) Autovehiculele, cu exceptia mopedelor si a troleibuzelor, precum si remorcile se inmatriculeaza permanent sau temporar la autoritatea competenta in a carei raza teritoriala proprietarii isi au domiciliul, resedinta ori sediul, in conditiile stabilite prin reglementarile in vigoare.
(2) Autovehiculele, remorcile si tractoarele agricole sau forestiere din dotarea Ministerului Apararii Nationale, a Ministerului Afacerilor Interne, precum si cele ale Serviciului Roman de Informatii se inregistreaza la aceste institutii. Autovehiculele si remorcile pot, dupa caz, sa fie inmatriculate in conditiile prevazute la alin. (1) .
(3) Pana la inmatriculare, vehiculele prevazute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizatii speciale eliberate de autoritatea competenta .
(4) La cerere, persoanelor juridice care fabrica, asambleaza, caroseaza ori testeaza autovehicule, remorci sau tractoare agricole ori forestiere li se pot elibera pentru acestea autorizatii si numere pentru proba .
(5) Evidenta vehiculelor inmatriculate se tine la autoritatea competenta pe raza careia proprietarul isi are domiciliul, resedinta sau sediul .

Articolul 14

(1) Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decat cele prevazute la art. 13 alin. (2) , inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, precum si vehiculele cu tractiune animala se inregistreaza la nivelul primarilor comunelor, ai oraselor, ai municipiilor si ai sectoarelor municipiului Bucuresti, care, prin compartimentele de specialitate, tin si evidenta acestora.

Articolul 15

(1) Odata cu realizarea operatiunilor de inmatriculare a vehiculului, autoritatea competenta elibereaza proprietarului sau detinatorului mandatat un certificat de inmatriculare, conform categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum si placute cu numarul de inmatriculare.
(11) La cererea scrisa a proprietarului unui vehicul, in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare se poate inscrie si o alta persoana decat proprietarul, specificandu-se calitatea in care aceasta poate utiliza vehiculul, in virtutea unui drept legal. In cazul in care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie mentionarea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare si a datelor de identificare ale detinatorului mandatat.
(3) Pentru vehiculele prevazute la art. 13 alin. (2) si art. 14 alin. (1) , autoritatea care le inregistreaza elibereaza proprietarilor acestora certificate si placute cu numere de inregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din care fac parte vehiculele respective.
(4) Forma, dimensiunile si continutul certificatului de inmatriculare si ale certificatului de inregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(5) Este interzisa punerea in circulatie a unui vehicul, inmatriculat sau inregistrat, care nu are montate placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare atribuite de autoritatea competenta ori daca acestea nu sunt conforme cu standardele in vigoare, precum si in cazul in care certificatul de inmatriculare sau de inregistrare este retinut, iar dovada inlocuitoare a acestuia este eliberata fara drept de circulatie sau termenul de valabilitate a expirat.

Articolul 16

Inmatricularea, inregistrarea sau atribuirea numarului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anuleaza de catre autoritatea care a efectuat-o, daca se constata ca au fost incalcate normele legale referitoare la aceste operatiuni .

Articolul 17

(1) Radierea din evidenta a vehiculelor se face de catre autoritatea care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea doar in cazul scoaterii definitive din circulatie a acestora, la cererea proprietarului, in urmatoarele cazuri:
a) proprietarul doreste retragerea definitiva din circulatie a vehiculului si face dovada depozitarii acestuia intr-un spatiu adecvat, detinut in conditiile legii;
b) proprietarul face dovada dezmembrarii, casarii sau predarii vehiculului la unitati specializate in vederea dezmembrarii;
c) la scoaterea definitiva din Romania a vehiculului respectiv;
d) in cazul furtului vehiculului.
(2) Radierea din evidenta a vehiculelor inregistrate, la trecerea acestora in proprietatea altei persoane, se face de catre autoritatea care a efectuat inregistrarea, la cererea proprietarului, in conditiile legii.
(3) Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta .
(4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispozitie a autoritatii administratiei publice locale, fara stapan sau abandonate se radiaza din oficiu in termen de 30 de zile de la primirea dispozitiei respective.

Articolul 18

In cazul pierderii, furtului, schimbarii numelui ori deteriorarii certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat sa solicite autoritatii competente eliberarea unui nou certificat de inmatriculare sau de inregistrare, in conditiile stabilite de autoritatea competenta, in termen de 30 de zile de la data declararii pierderii sau furtului, de la data schimbarii numelui ori de la data constatarii deteriorarii, dupa caz.

Articolul 19

Procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Toate drepturile rezervate © www.ODAT.ro - Chestionare auto DRPCIV