Zeci de noi modele auto asteptate la Salonul auto de la Detroit
Zeci de noi modele auto asteptate la Salonul auto de la Detroit
Constructori de automobile din întreaga lume vor prezenta circa 50 de noi modele la salonul auto de la Detroit, care se deschide luni, dar putine dintre acestea vor fi spectaculoase, având în vedere ca sectoarele de profil si economiile sunt în convalescenta.
Sobrietatea editiei din 2009 va continua, astfel încât vor lipsi paietele, jocurile de lumini si standurile extravagante.
„Multe dintre acestea au disparut odata cu restrângerea bugetelor”, a declarat Doug Fox, presedintele salonului.
Majoritatea constructorilor auto importanti vor fi prezenti, respectiv Mercedes, BMW, General Motors (GM), Ford, Volkswagen, Honda, Toyota, marele absent fiind producatorul japonez Nissan.
Ford, constructorul american aflat într-o situatia financiara mai buna fata de concurentii sai autohtoni, a facut eforturi mari pentru a uita criza si a-si consolida pozitia între „the big three”, grupul celor trei mari producatori americani, din care mai fac parte GM si Chrysler.
Grupul va expune, notabil, un nou model Mustang GT, într-un spatiu de doua ori mai mare decât anul trecut, cu 24 de prezentari interactive a tuturor produselor sale si demonstratii de conduita a vehiculelor hibrid.
General Motors a promis sapte noi modele, între care conceputul Cadillac XTS, asteptat de analisti.
Al treilea mare constructor american, Chrysler, va avea un stand, dar nu va prezenta noi modele si nu va organiza o conferinta de presa, ceea ce demonstreaza pozitia dificila a companiei care a iesit din faliment în iunie, dupa ce a fost preluata de un consortiu condus de Fiat.
Chrysler va prezenta pentru prima oara la standul sau modelul Fiat 500, care îsi va face astfel debutul în America de Nord, urmând sa fie comercializat în 2010 pe aceasta piata într-o versiune modificata.
Prezenta producatorilor auto americani la nivel mondial s-a redus, dar constructorii asiatici nu au profitat prea mult de aceasta situatie, chiar daca au o cota mai mare decât cei trei mari concurenti din SUA.
În plus, multe marci nu vor mai fi prezente la salonul din Detroit, precum Pontiac si Saturn, lichidate de GM, sau Saab, al carei viitor este incert.
Tendinta din 2009 va continua si la salonul din acest an, respectiv prezenta unui numar mai mic de masini costisitoare, accentul fiind pe vehicule compacte si economice, inclusiv hibrid.
„Veti asista la anunturi majore din partea GM si Ford în acest domeniu dominat pâna acum de constructori asiatici si europeni”, a aratat Doug Fox, adaugând ca vor exista noutati tehnologice, statii de încarcare a bateriilor, vor fi prezenti fabricanti de baterii. În plus va exista un „bulevard electric” de 3.500 de metri patrati în holul principal.
Analistii sunt însa sceptici în privinta viitorului acestor modele.
„Masinile hibrid reprezinta 2,5% din piata, nu sunt sigur ca vehiculele electrice vor atinge 3% pâna la sfârsitul deceniului”, a spus Karl Brauer, redactor sef la site-ul specializat Edmunds.com.