Victorie pentru Vlad Cosma si Citroen C2 R2 Max in Raliul Aradului

img
Home / Stiri si noutati auto / Victorie pentru Vlad Cosma si Citroen C2 R2 Max in Raliul Aradului

Victorie pentru Vlad Cosma si Citroen C2 R2 Max in Raliul Aradului
Vlad Cosma a obtinut prima victorie la grupa A cu un Citroen C2 R2 Max in Raliul Aradului. Nistor Duval a completat succesul pilotilor inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania cu o clasare pe podium.
Vlad Cosma/Florin Dorca si Nistor Duval/Dan Magos au fost cele doua echipaje inscrise in Citroën Racing Trophy Romania care au luat startul si in Raliul Aradului. Dupa o cursa excelenta Vlad Cosma si Nistor Duval au plecat acasa cu 6.500 Euro din totalul de 15.300 Euro pusi in joc la fiecare etapa.
Vlad Cosma si Florin Dorca au obtinut in Raliul Aradului victoria pe care au asteptat-o inca de la inceputul sezonului. Dupa ce a terminat prima zi pe locul secund, Vlad Cosma a inceput ziua a doua in forta si s-a instalat la conducere in clasamentul grupei A. Din cauza unor probleme aparute la electronica masinii, Vlad Cosma a pierdut prima pozitie, in speciala a 9-a, dar a revenit pe ultimele doua probe si a reusit sa-si treaca in cont prima victorie din cariera si prima victorie pentru un Citroën C2 R2 Max la grupa A in sezonul 2010. „Este o victorie pe care o asteptam inca de la inceputul sezonului! Am avut unele probleme, dar mecanicii nostri au resuit sa le rezolve si in final am obtinut prima noastra victorie la grupa A. Sunt foarte fericit pentru ca am reusit sa aducem si prima victorie pentru Citroën la aceasta grupa in 2010 si acum, cand stiu ca se poate, voi incerca sa repet aceasta performanta si la Iasi”, a spus Vlad Cosma, care a primit, pentru aceasta victorie, 4.000 Euro din fondul de premiere  pentru pilotii inscrisi in Citroen Racing Trophy Romania.
Succesul pilotilor din Citroën Racing Trophy Romania a fost completat de Nistor Duval, care a terminat Raliul Aradului pe pozitia a treia. Impreuna cu Dan Magos, noul sau copilot, Duval a avut o evolutie excelenta recompensata cu 2.500 Euro si 6 puncte in clasamentul Citroën Racing Trophy. „Macadamul este suprafata mea preferata si acest lucru se vede acum. Am terminat pe podium in Raliul Tara Barsei si am reusit aceeasi performanta si la Arad. Si acest lucru in conditiile in care in ambele etape am mers cu un copilot nou. Urmeaza etapa de la Iasi, tot pe macadam, unde sper sa obtin cea mai buna clasare din acest sezon”, a spus si Nistor Duval.
Pentru pilotii din Citroën Racing Trophy Romania, Raliul Aradului a fost si ocazia perfecta de a se alatura campaniei de sustinere a proiectului „Let’s do it Romania” – Curatenie in toata tara. Intr-o singura zi. In acest sens cele doua masini Citroën C2 R2 Max au fost colate cu insemnele campaniei, iar Vlad Cosma si Nistor Duval vor participa activ si pe data de 25 septembrie la ziua de curatenie nationala a Romaniei.
Raliul Iasului, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri inclusa si in Citroën Racing Trophy Romania, se va desfasura in perioada 9 – 10 octombrie pe specialele de macadam din jurul orasului Iasi. Pilotii vor avea de parcurs 420 kilometri, dintre care 129,4 impartiti in 9 probe speciale.
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *