Smiley si GLK

img
Home / Stiri si noutati auto / Smiley si GLK

Smiley si GLK
Smiley si GLK: planuri îndraznete pentru 2010!
• Smiley dezvaluie planurile sale alaturi de Mercedes-Benz GLK pentru 2010
• Concerte în întreaga Europa, safari în Africa, competitie de off-road, traseul Transfagarasan si întrecere cu masinile de deszapezire prin Bucuresti – planuri îndraznete pentru SUV-ul lui Smiley
• Mercedes-Benz GLK: un autovehicul menit sa revolutioneze lumea SUV-urilor
Bucuresti – Smiley, unul dintre cei mai în voga artisti ai momentului, dezvaluie planurile sale pentru 2010, pe care doreste sa le duca la bun sfârsit alaturi de Mercedes-Benz GLK, autovehiculul menit sa revolutioneze lumea SUV-urilor.
Cei doi, care fac echipa înca de la jumatatea lui 2009, si-au propus ca în 2010 sa încerce o serie de lucruri noi: mai exact, si-au facut planuri pentru fiecare dintre cele patru anotimpuri.
Astfel, fie ca se gândeste la primavara, vara, toamna sau iarna, Smiley stie foarte bine cum va fi ajutat de GLK-ul sau în 2010. ,,De când am GLK-ul, n-am mai coborât de la volan! Mi-am propus ca în 2010 sa încerc o serie de lucruri noi cu masina. Mi-am zis ca daca tot petrecem atât de mult timp împreuna, ar fi cazul sa punem pe hârtie planurile pentru acest an. Si as vrea sa fie pregatit! Pentru ca eu unul sunt!”, marturiseste Smiley.
Iar daca Mercedes-Benz GLK este un must-have care se asorteaza perfect oricarui drum, în 2010, alaturi de Smiley, cu siguranta va fi asortat fiecarui sezon. Prin urmare, atunci când vine vorba de primavara, Smiley ne dezvaluie ca se gândeste sa renunte la avion pentru concertele din Europa si ca ar alege sa se deplaseze cu GLK-ul. Mai mult, si-ar dori sa faca acest lucru cu tot cu trupa de instrumentisti si instrumente!
Vara, cu siguranta, planurile facute alaturi de GLK sunt cele legate de vacanta: ,,As  face turul Europei! Si daca reusesc sa-mi prelungesc vacanta, as ajunge cu masina  pâna în Africa pentru un safari: îmi doresc sa ma folosesc de cei 224 de cai putere pentru a ma lua la întrecere cu o turma de gazele!”.
În ceea ce priveste toamna, Smiley vrea sa se înscrie la o competitie de off-road. În plus, este convins ca alaturi de GLK ar si câstiga-o! Iarna se anunta la rândul ei destul de plina pentru cei doi în privinta planurilor îndraznete: ,,As parcurge Transfagarasanul când e închis. Sa fiu asa… doar eu si muntele! Apoi, as urca la cota 2.000 si as coborî tot cu masina, pentru ca nu stiu sa schiez! Si bineînteles, prin Bucuresti, m-as lua la întrecere cu masinile de deszapezire!“ a adaugat Smiley.
Mercedes-Benz GLK , un autovehicul premium, cu un design exterior impresionant, o paleta exceptionala de motorizari si o personalitate îndrazneata, redefineste standardele clasei SUV-urilor, fiind capabil de performante extraordinare atât pe sosea, cât si off-road. Modelul reuseste sa îmbine doua caracteristici care pâna acum pareau contradictorii: performanta remarcabila si siguranta manevrarii.
GLK este disponibil cu doua motorizari pe benzina si trei motorizari diesel. Motorul pe benzina GLK 300 4MATIC  dezvolta o putere nominala de 170 kW (231 cp), având un consum mixt de 10,5 l/100 km si un nivel al emisiilor în regim mixt de 246 g/km. Motorul GLK 350 4MATIC are 272 cp (200 kW), având un consum mixt de 10,5 l/100 km si un nivel al emisiilor CO2 de 251 g/km. Cu putin peste doua tone, acest model atinge 100 km/h în aproximativ 6,7 secunde.
Motorul diesel în 6 cilindri, GLK 350 CDI 4MATIC, este prevazut cu tehnologie common rail si dezvolta o putere de 165 kW (224 cp), având un cuplu de 540 Nm. GLK 350 CDI 4MATIC accelereaza de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde, având un consum mixt de 8,4 l/100 km si un nivel al emisiilor CO2 de 220 g/km.  Alte doua motorizari diesel disponibile sunt GLK 220 CDI 4MATIC si GLK 250 CDI 4MATIC. 
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *