Skoda Fabia RS TDI ia startul la Brasov

img
Home / Stiri si noutati auto / Skoda Fabia RS TDI ia startul la Brasov

ŠKODA FABIA RS TDI IA STARTUL LA BRASOV ÎN CAMPIONATUL NATIONAL DE RALIURI 2009 Pentru al doilea an consecutiv, Škoda Fabia RS TDI porneste în competitie împreuna cu pilotul Ernest Mulner si navigatorul Eugen Pop. Anul acesta echipa si-a propus câstigarea unui loc pe podiumul grupei A. Importatorul Škoda în România împreuna cu distribuitorul sau, Delcar, si finantatorul Porsche Bank vor sustine echipa Delcar Motorsport la Brasov în calitate de parteneri. 2008 a fost un an al provocarilor pentru Škoda Fabia RS. Dupa ce s-a mentinut în primele etape pe cea de-a treia pozitie, au urmat abandonuri tehnice care au pozitionat echipa la final de campionat pe locul 5 la grupa A. Pentru Campionatul National de Raliuri 2009, echipajul conteaza pe experienta dobândita în timpul competitiilor anterioare, precum si pe îmbunatatirile aduse masinii de concurs. Un avantaj îl reprezinta mentinerea echipei tehnice în aceeasi formula ca si anul trecut, sub conducerea unui tehnician de exceptie: Constantin Rusu. “Ne bucuram ca putem lua startul si de aceasta data în prima etapa a Campionatului National de Raliuri 2009. Dorim sa le multumim celor care ne ofera sprijinul lor si anul acesta si le promitem ca vom lupta etapa de etapa pentru a obtine rezultate deosebite si a ne atinge obiectivul.”, a afirmat Ernest Mulner, pilotul echipei. Echipa: Pilotul echipei, Ernest Mulner (Brasov) este multiplu campion national la motocross, detinând 17 titluri individuale si 10 titluri cu echipa. în 1994 a obtinut titlul de campion balcanic. Începând cu anul 2003 si-a facut debutul în raliuri, câstigând locul V la grupa A. Ernest Mulner a avut o evolutie ascendenta în competitiile de raliu. În 2004 a câstigat titlul de vicecampion national la grupa A si de campion national cu echipa OMV Rally Team. În 2005 a ocupat locul 3 la Campionatul de Viteza în Coasta al României (grupa N), în 2007 locul 3 la cupa monomarca Dacia Logan Joe, iar în 2008 locul V la grupa A cu Škoda Fabia RS. “Îmi doresc sa-mi îmbunatatesc rezultatele în automobilism pentru a atinge nivelul obtinut în competitiile de motocross.”, a declarat pilotul Ernest Mulner. Eugen Pop, copilot al echipei, este din Câmpulung Muscel si si-a facut debutul în competitiile de raliu în anul 1979, alaturi de Rally Club Universitatea Craiova. A câstigat titlul de campion la grupa A în 1987 si titlul de vicecampion la aceeasi grupa în 6 campionate ale României (1986, 1988, 1989, 2003, 2004, 2005). Timp de doi ani consecutivi s-a clasat printre primii 10 sportivi ai anului (1987, 1988), iar în perioada 1986 – 1989 a participat în Campionatul European de Raliuri. Constantin Rusu este unul dintre cei mai valorosi piloti români, multiplu campion la carting si automobilism, fost concurent al echipei uzinei Dacia Pitesti. Este unul dintre cei mai buni tehnicieni pentru motoare de competetie si subansamble.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *