top banci online straine

SKODA REVINE CU SUCCES IN MOTORSPORT IN RALIUL MONTE CARLO

img
Home / Stiri si noutati auto / SKODA REVINE CU SUCCES IN MOTORSPORT IN RALIUL MONTE CARLO

Echipa Škoda Motorsport s-a prezentat cu doua modele Fabia Super 2000 la startul primei etape a campionatului IRC (International Rally Challenge) din acest sezon, reprezentând trecerea la o noua etapa a proiectului Fabia Super 2000, dupa aproape doi ani de munca de proiectare. Pilotate de finlandezii Juho Hänninen si Mikko Markkula si, respectiv, de cehii Jan Kopecký si Petr Starý, cele doua modele s-au confruntat cu conditii de vreme nefavorabila, demonstrând ca Škoda Motorsport a creat un model extrem de competitiv. Rezultatele si performantele obtinute de ambii piloti, în special în primele doua zile ale raliului, s-au dovedit a fi foarte bune în evolutia proiectului Fabia Super 2000. Finlandezul Juho Hänninen s-a clasat pe cea mai înalta pozitie dupa prima zi, în timp ce Jan Kopecký, în ciuda problemelor tehnice din prima etapa de viteza, a recuperat rapid terenul pierdut, reusind sa urce de pe pozitia a 24-a pâna pe locul zece la finalul rundei. În cea de-a doua zi, concursul a continuat pe drumurile acoperite de zapada din apropiere de Valence, unde ambele modele Škoda au obtinut din nou rezultate bune, ocupând prima pozitie în patru etape de viteza dintre cele sase prevazute – Juho Hänninen de trei ori si Kopecký o data. De asemenea, când Jan s-a clasat pe pozitia secunda dupa coechipierul sau în una dintre etape, fanii au aplaudat echipa pentru “dubla“ reusita. Cu toate acestea, finlandezul a avut ghinion în ultima etapa de viteza a zilei, ajungând pe locul trei dupa o pana de cauciuc. Continuând sa recupereze avantajul pierdut, Jan Kopecký s-a clasat pe locul al saptelea. Ultima parte a raliului a readus echipele la Monte Carlo. Desi Juho Hänninen a fost nevoit sa abandoneze ca urmare a unui accident, a demonstrat ca experienta sa este foarte importanta pentru Škoda Motorsport si ca finlandezul este o alegere foarte buna ca pilot pentru modelul Fabia Super 2000 si pentru întreaga echipa. Rezultatele sale în cea de-a doua parte, incluzând trei victorii la etapele de viteza, s-au bucurat de o atentie deosebita atât din partea fanilor, cât si a mass-media. Jan Kopecký a reusit din nou performante remarcabile si a ocupat locul patru în clasamentul general. Comentând performantele obtinute de echipa la raliul Monte Carlo, directorul echipei Škoda Motorsport, Michal Hrabánek, a declarat: “În primul rând suntem bucurosi ca am reusit sa încheiem cu succes aceasta etapa importanta de dezvoltare a modelului, deschizând drumul catre etapa urmatoare. Proiectul Fabia Super 2000 se deruleaza pe doua planuri complementare – raliuri si vânzari. Cu siguranta ca am realizat un autoturism competitiv, pregatit sa concureze cu modelele de top din clasa din care face parte, si consider de asemenea ca echipa a înregistrat un rezultat pozitiv la editia din acest an a Raliului Monte Carlo. Îndraznesc sa afirm ca ne-am demonstrat forta, dar ar mai fi multe de facut si trebuie sa lucram la fel de intens si de eficient ca pâna acum si sa ne respectam permanent concurentii. Doresc sa multumesc tuturor membrilor echipei, pilotilor, mecanicilor, inginerilor si tuturor persoanelor implicate si cred ca premiera de la Monte Carlo îi va motiva pe toti sa continue demersurile pentru obtinerea succesului dorit. Cred de asemenea ca am adus o contributie importanta în promovarea marcii Škoda. Participarea la cursele urmatoare va depinde de analiza detaliata a rezultatelor obtinute la Raliul Monte Carlo, dar planul nostru de a participa la alte cinci etape ale IRC 2009 este în continuare de actualitate.” Juho Hänninen a declarat în urma competitiei: “Totul a iesit exact asa cum mi-am dorit pâna vineri dimineata. Am fost surprins în mod placut de timpii foarte buni pe care i-am obtinut – mecanicii au facut o treaba excelenta, iar masina a functionat perfect. Am ales de asemenea si pneurile optime, în principal gratie spionilor mei de la fata locului”. Cred ca pe viitor vom putea obtine rezultate foarte bune cu acest model si ca acest raliu a demonstrat potentialul deosebit de care dispune masina. Cu toate acestea mai avem multe de facut. Îmi pare rau ca am depasit limita de viteza în etapa de viteza de vineri, am fortat prea mult pentru ca am vrut sa recuperez minutul pierdut. Este pacat, pentru ca toata echipa a facut o treaba minunata.” Terminând pe locul patru si cu cinci puncte în clasamentul pilotilor, Jan Kopecký a fost mai mult decât multumit: “Fabia Super 2000 a demonstrat ca este un model foarte rapid si se pare ca am pornit în directia cea buna. Distantele parcurse la testele de anul trecut reprezinta un factor important pentru acest succes. Doresc sa multumesc întregii echipe si companiei Škoda pentru ca ne-a ajutat sa realizam acest proiect, dar si fanilor cehi care ne-au sustinut constant de-a lungul cursei.“

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *