aplicatie chestionare auto

SEAT prezinta proiectul de realizare a unui automobil electric

img
Home / Stiri si noutati auto / SEAT prezinta proiectul de realizare a unui automobil electric

• Prototipul propulsat electric demonstreaza potentialul sistemului de tractiune Twin Drive pentru un automobil din clasa compacta. • Aceasta tehnologie valorifica energia electrica pentru mediul urban, precum si motorul cu ardere pentru mediul interurban, fara restrictii de autonomie. • Primele unitati vor fi comercializate începând cu anul 2014. SEAT a prezentat astazi ministrului spaniol al industriei, turismului si comertului, Miguel Sebastián, un prototip de automobil electric la care lucreaza în prezent producatorul spaniol. Proiectul SEAT are ca obiect un model León Twin Drive Ecomotive cu propulsor electric, echipat cu o baterie cu litiu-ion pentru trasee urbane, conectat ingenios la un motor intern cu ardere cu nivel optim de consum în mediul interurban. Expunerea proiectului a fost realizata la Centrul Tehnic SEAT, în prezenta lui Antoni Soy, secretarul pentru industrie si comert al guvernului catalan (Generalitat de Catalunya), precum si a primarilor localitatilor în care se afla liniile de productie ale modelelor SEAT. Compania SEAT a fost reprezentata de Francisco García Sanz, membru al colegiului director al Volkswagen si presedinte al consiliului de administratie SEAT, precum si de Erich Schmitt, presedintele SEAT. García Sanz a subliniat importanta acestui automobil din punctul de vedere al investitiei realizate, nu doar din perspectiva ecologica, ci si pentru viitorul companiei. “În timp ce în ultima jumatate de secol am contribuit decisiv la asigurarea mobilitatii unei întregi generatii, în prezent, 50 de ani mai târziu, ne concentram atentia asupra dobândirii rolului de leader în procesul de dezvoltare si industrializare pentru realizarea unui tip de automobil care sa îmbine un propulsor electric cu un motor cu ardere”. De asemenea, el a subliniat necesitatea implicarii tuturor structurilor interesate pentru garantarea viitorului dezvoltarii durabile: “Tehnologia de produs în sine nu reprezinta o garantie a succesului. Implicarea companiilor din sectorul energiei electrice, precum si sustinerea clara din partea autoritatilor administrative prezinta o importanta decisiva pentru garantarea mobilitatii si a autonomiei utilizatorilor”. Planul, care se va derula pâna în anul 2014, are ca obiect studierea si promovarea tehnologiei de propulsie hibrid „plug-in”, cu renuntarea treptata la utilizarea motoarelor cu combustie interna, precum si cu lansarea pe piata a modelelor SEAT cu un consum foarte redus de carburant si emisii ecologice de CO2. Ulterior, reprezentantii prezenti la eveniment au primit o descriere a caracteristicilor tehnice a proiectului SEAT León Twin Drive Ecomotive. SPECIFICATII TEHNICE Proiectul SEAT León “Twin Drive Ecomotive”, prima etapa Primul prototip de autovehicul cu propulsor electric realizat de producatorul spaniol de automobile are la baza un model León care înlocuieste motorul traditional cu combustie cu unul electric. Au fost modificate si alte elemente, cum ar fi cutia de viteze, servofrâna, sistemele de încalzire si racire, precum si o mare parte a componentelor electronice. Motorul este alimentat de un set de baterii cu litiu-ion, amplasate în sectiunea posterioara a autovehiculului, asigurând o putere permanenta de 35 kW si o viteza de 100 km/h. Acest prototip va permite inginerilor de la Centrul Tehnic SEAT sa studieze caracteristicile specifice sistemelor electrice de propulsie. Mai mult decât atât, el va identifica modalitatile de remediere pentru unul dintre cele mai mari dezavantaje – necesitatea frecventa de reîncarcare a bateriei si autonomia de deplasare, care, în cazul acestui prototip, este de 50 km. Proiectul „Twin Drive Ecomotive” reprezinta prima etapa a procesului de productie a unui automobil propulsat în proportie de 100% cu ajutorul energiei electrice. „Twin Drive Ecomotive” vizeaza proiectarea unui model hibrid care îmbina tehnologiile gamei de modele SEAT Ecomotive cu avantajele oferite de sistemele electrice de propulsie. Astfel se va obtine atât o reducere semnificativa a emisiilor de CO2, cât si o autonomie si performante remarcabile. Prin gama Ecomotive, SEAT ofera clientilor sai modelele Ibiza Ecomotive cu emisii de CO2 de 98g/km, León Ecomotive (119 g/km) si Alhambra Ecomotive (159 g/km). Modelele SEAT Ibiza si Alhambra sunt automobilele cu cel mai redus nivel de emisii la clasele din care fac parte.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *