Rally show in scopuri caritabile
– Toate incasarile vor fi donate Spitalului Hospice din Brasov – 17 piloti si-au anuntat prezenta la start Cei mai buni piloti din Campionatului de Raliuri al Romaniei vor lua startul, sambata 15 noiembrie, la Sibiu Rally Show 2008. Toate incasarile stranse in urma acestui eveniment vor fi donate Spitalului Hospice „Casa Sperantei” din Brasov. In premiera, la editia din 2008 a Sibiu Rally Show, toate fondurile stranse vor fi donate spitalului Hospice „Casa Sperantei” pionier al ingrijirii paliative din Romania si Europa de Est. „La Sibiu Rally Show nu va exista anul acesta o taxa de inscriere pentru piloti si copiloti. In schimb acestia sunt invitati sa doneze o suma de bani care va fi apoi directionata spre spitalul Hospice „Casa Sperantei” din Brasov. Aceasta campanie a fost initiata cu sprijinul Mihaelei Radulescu si sper sa strangem cat mai multe fonduri pentru acest spital”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Show 2008. De asemenea Sibiu Rally Show sustine si campania nationala anti-fumat a carei imagine este Mihaela Radulescu. Multiplul campion national Titi Aur, Adrian Raspopa, campionul grupei A si Thomas Abraham, campionul grupei H, sunt doar trei dintre cei 14 piloti inscrisi la editia a patra a Sibiu Rally Show, o competitie similara cu celebra Cursa Campionilor. „La start vor fi cu siguranta peste 20 de piloti din competitia interna. Pista de rally cross a fost amenajata special pentru acest eveniment si sunt sigur ca vom avea parte de o lupta extrem de stransa”, a declarat Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Show. Pe lista de start se vor mai afla si pilotul maghiar Gergo Szabo, locul doi in clasamentul general din Campionatul de Raliuri al Romaniei, Marco Tempestini, Dan Gartofan, Bogdan Marisca, Laszlo Tamas, Daniel Onoriu, Valentin Porcisteanu, Cristian Toganel, Istvan Soos, Manuel Mihalache, Octavian Popa, Lucian Preda, Jean Tatu, Vlad Cosma si Mihai Lacatus. Tot la Sibiu Rally Show va fi si randul copilotilor sa demonstreze ca se descurca si atunci cand stau pe scaunul din stanga. Victor Ponta – copilotul lui Edwin Keleti, Adrian Berghea – copilotul lui Dan Gartofan, Sebastian Itu – copilotul lui Bogdan Marisca, Ciprian Solomon – copilotul lui Victor Baldescu, Toni Avram – copilotul lui Titi Aur, Flavius Campeanu – copilotul lui Mihai Leu, Janos Soos – copilotul lui Manuel Mihalache si Eugen Rotaru – copilotul lui Istvan Soos se vor intrece intr-o competitie speciala dedicata exclusiv copilotilor. Sibiu Rally Show 2008 este programat, sambata 15 noiembrie, pe pista de rally cross de la Sibiu, iar startul este programat la ora 10:00.