Premiere BlueMotion pentru Polo, Golf si Passat la IAA 2009
Cele mai economice modele de autoturisme din lume in clasa lorPolo BlueMotion: 3,3 litri si 87 g/km CO2 reprezinta cele mai bune valori la nivel mondial!Golf BlueMotion: 3,8 litri si 99 g/km CO2 revolutioneaza clasa compacta!Passat BlueMotion: 4,4 litri si 114 g/km CO2 imbatabile la clasa superioara!
Bucuresti, 02 septembrie 2009 – Ce este fezabil din punct de vedere tehnic atunci când banii au importanta lor? Cât de economic poate fi un autoturism cu adevarat accesibil? Si cât de ecologic? Sunt disponibile în prezent modele care sa corespunda standardelor ecologice ale viitorului? Este posibil ca un autoturism cu performante economice fara compromisuri sa fie compatibil pentru utilizarea în regim cotidian de asemenea fara compromisuri? Aceste întrebari prezinta importanta pentru un numar tot mai mare de oameni. Rezultatele care pot fi obtinute prin interactiunea utila între cele mai bune tehnologii accesibile ale vremurilor actuale vor fi demonstrate de Volkswagen la 15 septembrie la Salonul International de Automobile (IAA) de la Frankfurt – cu o noua generatie a modelelor Polo BlueMotion, Golf BlueMotion si Passat BlueMotion. Toate cele trei autoturisme produse de Volkswagen sunt cele mai economice modele din lume la clasa din care fac parte; pentru toate trei, lansarea pe piata a versiunii de serie va fi sarbatorita pe plan mondial la IAA; si pentru toate trei modelele vor putea fi formulate comenzi de la finalul toamnei.
Polo cu consum de 3,3 litri: Noul Polo BlueMotion (55 kW / 75 CP) se remarca printr-un consum mediu de numai 3,3 litri motorina (ceea ce înseamna 87 g/km CO2!) la 100 km, fiind „modelul cu consum de 3 litri“, si cel mai economic model cu cinci locuri din lume. În comparatie cu un model conventional Polo TDI cu 75 CP, emisiile de CO2 au scazut cu 20 procente, iar consumul, gratie tehnologiei BlueMotion, la care se adauga noul propulsor TDI de 1,2 litri de înalta tehnologie, s-a redus cu 0,9 litri. Astfel merita în orice conditii deplasarea la locul de munca, în concediu sau într-o excursie la sfârsit de saptamâna. Cine calatoreste la volanul modelului Polo BlueMotion, de exemplu de la Berlin la IAA din Frankfurt, parcurge o distanta de 545 de kilometri cu costuri pentru carburant de numai 19 euro*. Alimentarea cu combustibil reprezinta o preocupare secundara, deoarece rezervorul cu o capacitate de 45 de litri al modelului Polo BlueMotion permite o raza teoretica de actiune de 1.363 kilometri. Un alt exemplu la capitolul costurilor: conform autoritatii federale pentru statistica, soferii germani parcurg în medie 11.000 kilometri anual. Pentru proprietarii modelului Polo BlueMotion, aceasta înseamna ca se pot deplasa cu numai opt alimentari cu carburant si costuri pentru carburant de 377 euro* pe parcursul întregului an. Modelul Polo BlueMotion care atinge o viteza de 173 km/h va fi lansat pe piata la începutul anului 2010.
Golf cu consum de 3,8 litri: Un nivel la fel de impresionant de costuri ca Polo poate fi înregistrat si la volanul noului Golf BlueMotion (77 kW / 105 CP): gratie unui consum de numai 3,8 litri motorina (99 g/km CO2), este cel mai economic model din lume la clasa din care face parte. Distanta care poate fi parcursa teoretic cu un plin este în acest caz de 1.447 kilometri (rezervor de 55 de litri). Costurile medii anuale pentru carburant: numai 439 euro; ceea ce înseamna aproximativ 37 de euro* lunar.
Propulsia celui mai economic Golf din toate timpurile este asigurata de un nou motor silentios turbodiesel cu tehnologie Common-Rail. Asemenea tuturor propulsoarelor TDI, nici acesta nu este sub nicio forma un motor lenes. Din contra: propulsorul cu patru cilindri si patru supape de 105 CP dezvolta chiar la 2.000 de turatii un cuplu motor maxim de 250 newton-metri. Beneficiind de aceste performante, Golf BlueMotion accelereaza în numai 11,3 secunde de la 0 la 100 km/h. Viteza maxima: 190 km/h. Noul Golf BlueMotion va fi disponibil chiar de la sfârsitul acestei toamne la primii dealeri din Europa.
Passat cu consum de 4,4 litri: demna de un adevarat record este distanta care poate fi parcursa la bordul noului Passat BlueMotion. Cu un consum mediu de numai 4,4 litri motorina (114 g/km CO2), parcurge, gratie rezervorului de 70 de litri, nu mai putin de 1.591 kilometri! Ceea ce corespunde unui numar de sapte plinuri pe an. Costuri: 502 euro*. În prezent nu exista un alt model mai rentabil din aceasta clasa. Poate fi comandat chiar de la începutul lunii octombrie si va fi disponibil la dealeri dupa numai o luna: noul Passat BlueMotion. În versiunea limuzina si Variant. Propulsorul sau TDi cu tehnologie Common-Rail care dezvolta 77 kW / 105 CP este disponibil la Passat, dar si la Golf BlueMotion. Potentialul oferit de acest motor si caracteristicile aerodinamice ale modelului Passat sunt demonstrate de o simpla examinare a performantelor impresionante de rulare: 193 km/h viteza maxima si 12,5 secunde pentru o accelerare de la 0 la 100 km/h.
TDI + start-stop + recuperare: alaturi de tehnologiile BlueMotion de la bordul celor trei modele care se remarca prin performantele economice, este disponibil cu caracter general un pachet cu diferite componente de înalta tehnologie si solutii de detaliu. La baza valorilor foarte reduse de consum si emisii de noxe se afla noile motoare TDI Common-Rail cu un software modificat pentru managementul motorului si turatie redusa la ralanti. Forta este transmisa cu ajutorul cutiilor manuale cu cinci trepte cu raporturi de transmisie mai mari. O recomandare a treptei de viteza, ca asistenta la cuplare – integrata în instrumentele de bord – garanteaza deplasarea permanenta a modelelor BlueMotion la o treapta cu consum optim de carburant.
Din categoria caracteristicilor specifice modelelor BlueMotion face parte si valorificarea energiei la frânare (recuperare), un sistem start-stop (oprirea automata a motorului, de exemplu la semafor), pneuri cu rezistenta de rulare optimizata, jante foarte usoare si cu performante aerodinamice îmbunatatite, linii aerodinamice ale caroseriei, precum si tren de rulare cu garda coborâta (Polo si Golf). În mod suplimentar, noile modele BlueMotion difera de modelele obisnuite prin modificari de design si un interior individualizat. Cu o transformare evidenta a tendintelor, prin modificarile dinamice de design, Volkswagen realizeaza pentru prima data la modelele BlueMotion o legatura între fiabilitate si sportivitate. Golf si Passat de exemplu se remarca cu barele de protectie si pragurile laterale avangardiste ale programului R-Line; Polo difera, printre altele, prin noul design al grilei radiatorului, jantele speciale din aliaj usor. Polo si Passat Variant dispun în mod suplimentar de un spoiler distinct la nivelul hayonului. Iar preturile sunt în continuare accesibile. Totul are la baza un sistem. Obiectivul declarat: în special modelele inovatoare la capitolul ecologic trebuie sa fie accesibile. Iar BlueMotion este fara îndoiala accesibil.