Opel in crestere a vanzarilor si a cotei de piata in 2010
Opel in crestere a vanzarilor si a cotei de piata in 2010 – Cel mai bine vândut model este Opel Corsa – Noile modele si motorizari introduse în 2011 vor sustine directia de crestereBucuresti. Cu peste 6700 de autovehicule înmatriculate în 2010, Opel si-a depasit performanta anului anterior si a urcat în clasamentul importatorilor.Piata româneasca din 2010 este de aproape 104.000 unitati înmatriculate. Raportat la aceata situatie, producatorul german a încheiat anul 2010 cu o cota de piata de 6,5%, cu aproape doua procente mai mult decât în anul anterior. Cresterea a adus si urcarea pâna pe locul 4 în clasamentul importatorilor de pe piata româneasca.Opel Corsa, succes de vânzariCel mai mic model Opel a fost reînoit constant pe parcursul anului trecut la nivel de motorizari, sasiu si directie, urmând ca modelele 2011 sa vina cu o schimbare de aspect, realiniind astfel modelul în gama redesenata a Opel.Calitatile Corsa, un model aflat la a patra generatie si care a atins pâna în prezent vânzari de 11 milioane de unitati, l-au propulsat în topul vânzarilor Opel din 2010. Modelul reprezinta 32% din volumul pe 2010 al marcii si este, totodata, cel mai bine vândut automobil Opel în cadrul programului de casare, contând pentru 36% din volumul total alocat Opel.2011, un an plin de noutati OpelSuccesul anului trecut s-a bazat pe noile modele oferite de Opel, iar gama continua lansarea de noi aparitii si în 2011. Calendarul include Astra Sports Tourer, Corsa, Antara si Zafira.“Ne bazam în continuare pe modele atragatoare, performante si fiabile, ce aduc inovatii tehnice la preturi accesibile”, sintetizeaza Constantin Avromescu, Opel Country Director Romania, strategia companiei. “Motorizari noi, precum Astra 1,3 CDTI EcoFlex cu sistem Start/Stop si consum mixt de 3.9 litri/100 km, prezente noi, precum aspectul reîmprospatat al Corsa si noutatile aduse de Antara si noua Zafira, dar si caroserii noi, cum este varianta Sports Tourer, pentru Astra, sunt tot atâtea argumente pentru atractivitatea gamei Opel.”, continua Avromescu.Opel, cea mai mica rata de defect în ultimii doi aniAlegerile clientilor români sunt perfect justificate de fiabilitatea exceptionala a produselor Opel. Conform rezultatelor raportului DEKRA 2011, anuntate la finalul anului trecut, Opel Insignia este masina cu cele mai putine defecte. Raportul de defect se bazeaza pe 15.000.000 de inspectii realizate pe 230 de modele diferite.Cu un indice de 96,1% de Insignii fara defect, nava amiral de la Opel a reusit cele mai bune rezultate dintre toate masinile testate.Este al doilea an consecutiv când un automobil Opel a primit acest titlu, dupa victoria Corsa în acceasi categorie, “Best Individual Ranking” în 2010.DEKRA îsi genereaza rapoartele anuale de defect prin derularea de evaluari precise în opt clase de vehicule si trei segmente de kilometri.