Mazda2 facelift lansata oficial in Europa
Mazda2 facelift lansata oficial in EuropaBucuresti, 4 noiembrie 2010 – În 2007 Mazda2 revolutiona industria auto si punea în practica strategia de reducere a greutatii specifica Mazda. Rezultatul l-a reprezentat un model cu 100 de kilograme mai usor decât predecesorul, care urma sa devina Masina Anului în lume în 2008. Facelift-ul aduce o imagine mai sportiva pentru Mazda2, un grad mai ridicat de confort si niveluri mai scazute al consumului si emisiilor, apropiate de valorile minime din segmentul B. Mazda2 facelift este deja disponibila în România la un pret începând de la 12.090 euro cu TVA inclus.Primul element nou care se remarca la exteriorul Mazda2 facelift este grila frontala specifica gamei care, alaturi de proiectoarele de ceata redesenate intensifica aspectul dinamic al modelului. Noua parte frontala se continua cu liniile laterale ascendente care redau foarte fidel senzatia de miscare chiar si atunci când autovehiculul este oprit. Indiferent daca Mazda2 stationeaza sau se afla în mers, caracterul atletic este conturat prin jantele noi de aluminiu de 16 inch, în timp ce noile nuante – Albastru Aquatic si Rosu Burgundy – adauga o nota de eleganta si rafinament. Interiorul întregeste conceptul de miscare. Consola centrala integreaza noi materiale ce confera o senzatie crescuta de calitate, tahimetrele au o noua iluminare si sunt încadrate de inele argintii, la fel ca în cazul comenzilor climatizarii, în timp ce tapiteria prezinta noi texturi si nuante. Pasagerii au la dispozitie o gama larga de optiuni si echipamente, disponibile în functie de nivelul de dotari ales. Mazda2 facelift poate fi echipata cu radio CD cu MP3 player cu magazie de CD-uri si sistem auxiliar, cu oglinzi pliabile electric si încalzite, aer conditionat manual sau automat, computer de bord, geamuri electrice fata si spate, cruise control, proiectoare de ceata, scaune fata încalzite si volan si schimbator de viteze îmbracate în piele. Mazda2 facelift este propulsata de motoarele cunoscute pe benzina de 1,3l si 1,5l, ambele optimizate si compatibile cu normele euro 5. Primul motor este disponibil în doua trepte de putere, 75 si 84 CP prezentând consumuri si niveluri ale emisiilor reduse la 5,1 l/100km respectiv 119 g/km, unele dintre cele mai scazute din gama. Vârful de gama, motorul de 1,5l dezvolta 102 CP si prezinta un consum mediu combinat de 5,8 l/100km. Toate motorizarile sunt furnizate cu o cutie manuala cu 5 trepte.Desi este un autovehicul foarte usor, Mazda2 FL furnizeaza un nivel ridicat de siguranta. Structura caroseriei integreaza cantitati mari de otel dur-aliat pentru o rigiditate crescuta, iar suspensia a fost revizuita pentru a asigura un plus de confort. Modificarile includ optimizarea îmbinarii dintre bucsile bratelor inferioare ale suspensiei frontale pentru o mai buna tinuta de drum, bucse noi pentru bratele suspensiei spate pentru a reduce socurile resimtite la trecerea peste denivelari si noi componente între bucsile elastice superioare si cele inferioare precum si limitatoarele de cursa pentru ca suspensia spate sa gestioneze mai bine orice fel de vibratii.Tot la capitolul siguranta facelift-ul integreaza toate echipamentele specifice care au dus la cotarea Mazda2 cu 5 stele la testele Euro NCAP. Îndiferent de echiparea aleasa modelul este furnizat cu airbag-uri frontale si sistemele ABS, de distributie electronica a frânarii si asistenta la frânare. Optional se poate opta pentru airbag-uri laterale si cortina, pentru sistemul de control al stabilitatii dinamice (DSC) si pentru sistemul de control al tractiunii (TCS).