Maserati sponsor al Fundatiei Blue Heron
De “Valentine’s Day”, in perioada de recesiune, Maserati sprijina programul de burse universitare al Fundatiei Blue Heron Luni, 16 februarie, Maserati Romania a participat, alaturi de firmele NetJets si Sunseeker, la sposorizarea evenimentului caritabil organizat de Fundatia Blue Heron, la Hotelul Radisson SAS, pentru sprijinirea tinerilor studenti proveniti din centrele de plasament din toata tara. Maserati, Netjets si Sunseeker s-au alaturat cauzei fundatiei si prin angajamentul de a dona un procentaj din fiecare vanzare a produselor lor, in Romania, in anul 2009. Evenimentul a reprezentat ocazia de a reuni personalitati din mai multe domenii de activitate pentru a petrece o seara de neuitat impreuna si a le face cunoscut un program unic in Romania: Programul de Burse Universitare “Blue Heron”. “Donatori sau mentori ai studentilor vor fi doar cei care cred in reusita acestui program. Nimeni nu este atat de afectat de criza incat sa nu gaseasca un mod de a fi alaturi de cei care au mai multa nevoie, de cei care se afla la inceput de drum, dupa o copilarie si o adolescenta marcate de lipsuri”, a spus Stefania Magidson, presedinte Fundatiei Blue Heron. “Toate costurile administrative ale fundatiei sunt suportate de fondatori. Altfel spus, 100% din sumele donate sunt cheltuite doar pentru tinerii studenti”, a spus Mike Costache, directorul de strategie si fundraising al Fundatiei Blue Heron. De la lansarea ei in Los Angeles in 2002, Fundatia Blue Heron a strans de la peste 400 de donatori din Statele Unite 518.000 USD pentru diferite proiecte, din care 136.506 USD au fost folositi exclusiv pentru sprijinirea a 50 de tineri studenti. Dintre ei, 14 au absolvit deja facultatea si cativa s-au inscris la un program de masterat. Invitatii au inteles ca pot sprijinii Fundatia Blue Heron in orice mod vor alege. Sustinatorii programului de burse universitare Blue Heron se pot implica prin sprijin financiar, ca mentori ai studentilor sau prin servicii care scutesc fundatia de anumite cheltuieli.