Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei 2014
Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei 2014Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) a obtinut cea de-a doua victorie din cariera in Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, sponsorizat de Pirelli, si si-a pastrat pozitia a treia la general inainte pauzei de vara. Ricciardo a avut o strategie cu trei opriri si a schimbat de fiecare data pe pneuri de compozitie soft P Zero Galben, dupa ce a inceput cursa cu pneurile Cinturato Verde intermediare. Fernando Alonso (Ferrari) si-a aparat pozitia a doua in fata britanicului Lewis Hamilton (Mercedes), care a plecat de pe linia boxelor si a terminat pe pozitia a treia. Ambii au avut o strategie cu doua opriri dupa ce au plecat in cursa cu pneuri intermediare. La prima oprire Hamilton a schimbat pe soft, iar dupa aceea a ales pneurile de compozitie medium. Alonso a folosit doar pneurile de compozitie soft, dupa ce a schimbat de pe intermediare, ultima oprire fiind programata in turul 38, ceea ce inseamna ca a parcurs 32 de tururi cu pneurile P Zero Galben (soft).Aversa de ploaie de dinaintea cursei a dus la schimbarea totala a strategiei, echipele avand de ales intre pneurile de ploaie Cinturato Albastru, sau cele intermediare Cinturato Verde. Dupa parcurgerea unor tururi preliminare formarii grilei, pilotii s-au decis pentru cele intermediare. Iesirea pe circuit a masinii de siguranta in turul 8 a influentat strategiile de cursa, toti pilotii oprind la boxe, cu exceptia lui Kevin Magnussen (McLaren) care a ramas pe circuit pana in turul 15, si au trecut apoi pe pneurile P Zero Galben (soft). Jenson Button, colegul de echipa al lui Kevin Magnussen, a fost singurul care a ales tot pneuri intermediare, dar strategia sa a fost una gresita, britanicul terminand cursa pe 10 dupa ce, la un moment dat, a condus in Marele Premiu al Ungariei.Tinand cont ca s-au folosit pneuri intermediare, regula care ii obliga pe piloti sa foloseasca ambele compozitii nominalizate pentru fiecare Mare Premiu nu mai trebuia respectata, iar asta a dus la o lupta interesanta pentru fiecare pozitie. “Astazi, in cursa de pe Hungaroring, s-a vazut cum strategia potrivita te poate ajuta in cursa. Brief-ul pe care l-am primit de la promotor si echipe in 2011 mai este valabil si acum, iar rezultatele de astazi au aratat ca strategia schimbarii pneurilor duce la curse foarte disputate. Ploaia cazuta inainte de start a facut ca situatia sa fie si mai interesanta si am vazut in Marele Premiu al Ungariei dueluri foarte stranse de la start pana la sosire, cee ce subliniaza inca o data ca o strategie potrivita poate ajuta un pilot sa castige. Acum Formula 1 intra in pauza de vara si dupa prima parte a sezonului putem spune ca am avut parte de curse senzationale, intr-un an in care sportul a intrat intr-o noua era. Am testat chiar si pneuri de 18 inch, care ar putea reprezenta viitorul din Formula 1 si de abia asteptam acum Marele Premiu al Belgiei, urmatoarea etapa din calendar”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.