MINI E Race primul automobil electric pe Nurburgring Nordschleife

img
Home / Stiri si noutati auto / MINI E Race primul automobil electric pe Nurburgring Nordschleife

MINI E Race primul automobil electric pe Nurburgring Nordschleife
MINI E Race, model propulsat electric fara emisii poluante, a devenit primul automobil electric care a parcurs Nürburgring-Nordschleife la viteza maxima.
Abordarea celebrului circuit Nordschleife de la Nürburgring la viteza de cursa cu un automobil electric este un proiect ambitios, dar BMW Group a devenit primul producator de automobile care a reusit acest lucru. Astazi, MINI E Race, o versiune modificata pentru competitii a modelului standard MINI E, a parcurs un tur, în lungime de 20,8 kilometri, al faimosului „Green Hell”, cu un timp de 9 minute si 51,45 secunde. De-a lungul acestui tur, MINI E Race a atins o viteza maxima de 187 km/h.
„Lungimea si profilul variantei Nordschleife solicita la extrem tehnologiile înglobate de automobilul electric. Dar MINI E Race a îndeplinit provocarile considerabile cu o siguranta fantastica”, a declarat Peter Krams, cel care a fost directorul acestui proiect în cadrul BMW Group. „Obiectivul acestei abordari unice a fost sa oferim o demonstratie impresionanta a potentialului urias de care dispune MINI E si conceptul sau de transmisie ce protejeaza mediul înconjurator.”
Pentru acest tur, la volanul automobilului electric de curse s-a aflat fostul pilot din DTM, Thomas Jäger, originar din München. „Am parcurs de mai multe ori acest circuit, dar niciodata nu am facut-o la bordul unui automobil asa extraordinar”, a declarat Jäger, campion în MINI Challenge în 2006. „Puterea motorului electric are un efect incredibil, pentru ca poti face uz în orice moment de rezervele de cuplu de care dispune. Un alt element al acestei experiente unice este lipsa oricarui zgomot din partea sistemului de transmisie. Fara îndoiala, acesta a fost cel mai ecologic si cel mai silentios tur de circuit pe care l-am parcurs vreodata.”
Pregatirile intense au trebuit încheiate înainte ca automobilul sa poata rula pe varianta Nordschleife a circuitului de la Nürburgring. MINI E Race a fost echipat cu o caroserie usoara speciala si cu o celula de protectie pentru a putea asigura performante optime si siguranta maxima pe pista. Si alte componente diferite, cum ar fi suspensiile, frânele si pneurile, au fost în specificatie de curse. În afara de acestea, automobilul s-a bazat exclusiv pe echiparea tehnica standard a modelului MINI E. De exemplu, a beneficiat de acelasi motor electric ce dezvolta 150 kW/204 CP, alimentat cu tensiune de la cele 5.088 de celule ale acumulatorului litiu-ion. Electronica de control si pachetul software au fost reprogramate pentru a atinge performante optime de pilotaj pe bucla Nordschleife. Puterea motorului este transmisa catre rotile fata prin intermediul unei cutii de viteze într-o singura faza, cu angrenaj elicoidal, cu rapoarte mai lungi ale treptelor.
 
 
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *