top banci online straine

Initiativa ecologica Porsche

img
Home / Stiri si noutati auto / Initiativa ecologica Porsche

Porsche Romania planteaza 55.000 de copaci, câte unul pentru fiecare masina vânduta în 2007 Porsche România, importatorul marcilor Audi, Porsche, SEAT, Skoda, Volkswagen, Volkswagen Autovehicule Comerciale si Weltauto, anunta concretizarea programului “O masina, un copac”, în cadrul caruia se va planta, împreuna cu Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, câte un copac pentru fiecare masina vânduta în anul 2007. Aceasta suma se ridica la 55.000 de unitati, pentru toate marcile reprezentate în România, suma atinsa atât datorita varietatii modelelor din portofoliul importatorului, cât si ofertelor accesibile de finantare derulate de Porsche Bank. Copacii au fost plantati în comunele Mitreni, Crivat si Plataresti din judetul Calarasi, zone grav afectate de despaduririle masive. Punctul culminant a avut loc marti, 4 decembrie, când conducerea Porsche Romania împreuna cu Ministrul Mediului, dl. Attila Korodi, precum si cu numeroase persoane publice si reprezentanti mass media, au plantat simbolic salcâmii dedicati acestui program. Campania „O masina, un copac” va continua cu plantarea altor câteva sute de plopi pe malul bratului Borcea, pentru consolidarea solului. Suprafata totala împadurita cu 55 de salcâmi si 600 de plopi este de 12 hectare. În prezent, media europeana de suprafata împadurita a unui judet este de 30%, în timp ce în judetul Calarasi este de numai 4%. „Volumul de peste 55.000 de automobile vândute într-un singur an ne onoreaza, dar ne si responsabilizeaza! De aceea am hotarât, odata cu lansarea celui mai important model ecologic din portofoliu, Volkswagen Passat BlueMotion, ca pentru fiecare autoturism vândut, Porsche România sa planteze câte un copac. Am ajuns la aceasta idee dat fiind faptul ca un copac absoarbe într-un an de zile o cantitate de dioxid de carbon similara cu cea emisa de un automobil”, explica directorul general Porsche Romania, Brent Valmar. „Avem astfel un amplu proiect de reîmpadurire ce se va desfasura cu sprijinul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile care va desemna zonele recomandate acestei actiuni, vizând în principal suprafetele despadurite în exces, zonele afectate de fenomenul de desertificare si de inundatii”. Actiunea celui mai mare importator auto din România nu a ramas fara ecou, numeroase persoane publice si vedete TV oferindu-si sprijinul pentru plantarea copacilor din comuna Mitreni. „Majoritatea celor prezenti la actiunea de marti sunt soferi de multi ani si, ca si noi, cauta solutii de îmbunatatire a situatiei actuale. Le multumim pentru implicare si pentru cadoul facut locuitorilor comunelor unde am plantat primii copaci din acest program. Sunt convins ca fiecare pas facut în directia protectiei mediului este valoros. Ma refer aici la programul de reînnoire a parcului auto, la programul de reabilitare a infrastructurii si de construire a autostrazilor, si la actiunea propusa de Porsche Romania. Daca anul viitor initiativa noastra îsi va gasi ecou si la ceilalti importatori auto, vom avea ocazia sa plantam peste 300.000 de copaci, o actiune unica în Europa!”, a concluzionat directorul Porsche Romania. Programul desfasurat împreuna cu Ministerul Mediului prevede urmatoarele componente: · înfiintarea unor plantatii de puiet de salcâm pe o suprafata de 8 ha si a unor perdele forestiere de protectie la nivelul comunei Mitreni, asigurând protectie împotriva vântului pe scara mare, protejând astfel solul si culturile agricole. · înfiintarea unei plantatii de puiet de salcâm în zona de est a satului Plataresti pe o suprafata de 2 ha; · plantarea a 600 de puieti de plop necesari creeri unei zone verzi pe malul stâng al Bratului Borcea, având ca efect consolidarea solului împotriva eroziunii; · împadurirea a 2 ha pe tertoriul comunei Crivat, teren amplasat în Lunca Argesului, zona de tranzitie dintre lunca si terasa; Pentru Porsche România, anul 2007 a reprezentat un an important în ceea ce priveste vânzarile, volumul din acest an fiind de 3 ori mai mare decât cel atins în 2005. În primele 10 luni ale anului 2007, Porsche România a vândut 50.274 de automobile, reprezentând o crestere de 38% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pe primul loc al vânzarilor în cadrul grupului se situeaza Volkswagen, cu 19.080 autoturisme comercializate, cu 55.9% mai mult decât anul trecut. Urmeaza Skoda cu 21.211 automobile vândute (+26.6%), SEAT, 4.262 (+32.6%), Volkswagen Autovehicule Comerciale cu 3.331 (+29.6%), Audi cu 2.260 de unitati (+42.8%), si Porsche cu 130 de unitati (+85.7%). Fiecare dintre marcile importate de Porsche Romania are în portofoliu modele economice si ecologice, al caror numar va creste în anii urmatori. Volkswagen Programul BlueMotion nu se refera numai la autovehicule, ci va deveni sigla calitatii în ceea ce priveste conservarea resurselor. „Blue” (albastru), culoarea Volkswagen, reprezinta elementele care trebuie protejate: apa si aerul, iar „motion” (miscare) este expresia principiului de mobilitate orientata spre viitor. Obiectivul este protejarea resurselor pamântului pentru generatiile viitoare. În România se comercializeaza în acest moment sub sigla BlueMotion modelele Passat limuzina si Passat Variant, precum si Polo BlueMotion. În 2008 aceasta gama va fi completata de modelele Golf, Golf Variant, Golf Plus si Jetta, iar anii urmatori de Eos si Touran. BlueMotion va deveni treptat o sigla a calitatii care reprezinta economia de combustibil, fara a compromite placerea de a conduce. Atât modelele BlueMotion, cât si tehnologiile TSI, TDI sau DSG sunt dovezi ale constiintei si responsabilitatii care definesc marca din Wolfsburg, ale preocuparilor si inovatiilor destinate protectiei mediulu. Fiecare tehnologie oferita de Volkswagen este gândita pentru a conserva si proteja mediul ambiant”, afirma Matei Albulescu, brand manager Volkswagen. În prezent, în cadrul gamei bogate de modele oferite de Volkswagen, 78 de versiuni de autovehicule înregistreaza un consum de carburant sub 6,0 litri de motorina la 100 kilometri. 43 dintre acestea necesita 5,5 litri sau mai putin, iar 14 dintre modelele TDI consuma chiar mai putin de 5,0 litri. Primul pe aceasta lista, cu un consum de carburant de numai 3,9 litri la 100 kilometri si emisii de CO2 de 102 g/km, Polo BlueMotion, este cel mai economic model cu cinci locuri de pe piata mondiala. Acesta se distinge printr-un consum de 3,9 litri de carburant la 100 de kilometri si emisii de CO2 de 99 g/km – mai putin decât orice model Hibrid existent. Polo BlueMotion este disponibil în România în varianta cu transmisie manuala cu cinci trepte de viteza. Volkswagen continua sa se implice la nivel global în activitati de cercetare si dezvoltare în domeniu: pe termen mediu – SunFuel (carburanti sintetici obtinuti din biomasa), Clean Diesel (Selective Catalytic Reduction), TSI Eco Fuel, TSI BlueMotion; pe termen lung – CCS (Combined Combustion Systems), Hybrid Systems, Fuel Cells Propulsion Technologies. Audi Audi, marca recunoscuta pentru calitatea limuzinelor sale si lider pe piata premium din România, este una dintre cele mai ecologice marci reprezentate de Porsche Romania. Reciclarea reprezinta o chestiune esentiala pentru marca din Ingolstadt, inginerii asigurându-se chiar din faza de proiect a unui nou vehicul ca acesta va fi recuperabil la finalul ciclului de exploatare. În momentul de fata, toate modelele sunt 85% reciclabile si 95% recuperabile. Cat de mult otel si fier contine noul Audi A4? Ce plastice sunt folosite? Raspunsurile la asemenea întrebari asigura reciclabilitatea masinii la finalul vietii sale. “Pentru a satisface directiva UE, Audi si-a revizuit procesele de productie pentru fiecare din companiile sale, Audi AG, quattro GmbH si Audi Hungaria Motor Kft. Doar daca rezultatele acestor examinari preliminarii sunt pozitive, se poate trece la implementarea propriu-zisa. Acum se poate decide raportul de reciclabilitate pentru fiecare model. De exemplu, 13,3 procente din noul Audi A4 este alcatuit din aliaje usoare ca aluminiul, plasticele sunt prezente în proportie de 14,3%, sticla 2,2% iar polimeri procesati 1,7%”, explica Mihai Halmagianu, directorul Audi în România, fisofia marcii pe care o reprezinta. În afara de gradul mare de reciclabiliate, automobilele Audi sunt considerate a avea printre cele mai „curate” motorizari din lume, conform normelor Euro 4 în vigoare si prevederilor pentru Euro 5 deja îndeplinite. Aceste motorizari sunt reunite sub numele generic “e”, disponibile si în România. SEAT SEAT este primul producator spaniol de masini evaluat de Ministerul Industriei din Spania ca fiind cea mai eficienta companie în procesul de reciclare. Astfel, compania are unda verde în a anunta oficial ca modelele viitoare vor fi reciclabile în proportie de 95%, în conformitate cu directivele europene. SEAT este deja angajata în actiuni de reciclare, cu mai bine de un an în avans fata de data stabilita de regulamentele europene – decembrie 2008. Unul dintre cele mai ecologice modele produse de marca spaniola este noua Ibiza ECOMOTIVE, cu un motor de 1.4 TDI 80 hp, care reduce emisiile de CO2 sub limita de 100 g/km. Aceasta este o adevarata realizare tehnologica si face ca autoturismul sa fie pregatit pentru directivele privind emisiile de CO2 care vor intra în vigoare în anii urmatori. Consumul a fost redus de la 4,6 l/100 km la doar 3.8 l/100km – cel mai eficient consum din gama de modele SEAT. Motorul 1.4 TDI 80 hp dispune de filtru de particule diesel inclus în echiparea standard (Diesel Particulate Filter, DPF). Datorita acestuia, emisiile de particule ale motorului diesel sunt filtrate, ceea ce împiedica poluarea mediului înconjurator. Modelul ECOMOTIVE are o aerodinamica de 0,3, comparativ cu cea de 0,315 disponibila la versiunea standard, iar greutatea este redusa de la 1.106 kg la 1.084 kg. În România exista la ora actuala si alte modele SEAT echipate cu filtru de particule diesel (DPF) aplicat pe anumite tipuri de motoare diesel: • 1.9 TDI /105 CP DSG DPF – pe modelele LEON(cu cutie automata), ALTEA, ALTEA XL, TOLEDO • 2.0 TDI / 170 CP DPF – pe modelele LEON, ALTEA, ALTEA XL,TOLEDO, ALTEA FREETRACK • 2.0 TDI / 140 CP DPF – pe modelul ALTEA FREETRACK Pentru anul 2008 a fost anuntata lansarea modelului SEAT León Ecomotive, care va sublinia latura ecologica a autoturismelor SEAT. Compania si-a propus sa urmareasca obiective ecologice, cum ar fi utilizarea unor materiale compatibile cu protectia mediului înconjurator, în special materiale reciclabile, sa foloseasca procedee de fabricatie ecologice si în egala masura avantajoase din punct de vedere economic, reducerea consumului de carburant, a emisiilor de substante nocive din gazele de esapament, prin utilizarea catalizatoarelor, a poluarii solului si a apei, precum si construirea unor autoturisme silentioase, pentru limitarea poluarii fonice. Škoda Gama de motorizari ecologice propusa de Skoda este grupata sub numele de GreenLine. Primele modele din aceasta gama ecologica sunt Fabia GreenLine si Fabia Combi GreenLine cu motoare de 1.4 TDI si emisii de CO2 ce nu depasesc 110g/km. Un alt model GreenLine este Octavia Combi FlexFuel, ce va fi lansat pe piata suedeza la sfârsitul acestui an. Acest autoturism este echipat cu un motor E85, 1.6 MPI/75 kW. E85 reprezinta un amestec de bioethanol (85%) si benzina (15%). Toate automobilele comercializate de Škoda îndeplinesc norma de poluare EU4, având emisii reduse de CO2 sau alte substante nocive. Motorizarea 2.0 TDI / 140 CP ce echipeaza modelele Octavia Combi 4×4 si Octavia Scout, precum si motorizarea 2.0 TDI / 170 care echipeaza modelele Octavia RS si Octavia Combi RS, dispune în dotarea standard de filtru de particule diesel (DPF). Porsche Protectia mediului înconjurator are o lunga traditie în cadrul producatorului de automobile sportive Porsche. De exemplu: primul test oficial de masurare a emisiilor de noxe realizat în Europa de autoritatea americana de protectie a mediului, a fost efectuat în 11 mai 1966, la Zuffenhausen, cu un model Porsche 911. Pâna în prezent, Porsche este deschizator de drumuri în numeroase domenii în ceea ce priveste protectia mediului si a demonstrat de-a lungul anilor faptul ca automobilele sport se pot dezvolta, produce si – evident – conduce în mod stiintific si în acelasi timp ecologic. Unitatea de productie din Zuffenhausen s-a obligat voluntar înca din anul 1996 sa îsi supuna regulat controalelor, activitatile de politica a mediului conform ordonantei europene de audit ecologic (EMAS). Acelasi lucru este valabil si pentru norma internationala ISO 14001. De asemenea, unitatile de productie din Weissach si Leipzig sunt certificate conform ISO 14001. În cadrul auditului de supraveghere la unitatile de productie, în iunie 2006, s-a verificat si confirmat eficienta sistemelor de management al mediului. Înca din prezent toate motoarele Porsche sunt calificate pentru compozitiile de etanol de 10%. Noul model Cayenne poate fi condus în functie de piata chiar cu un procent de etanol de pâna la 25%. Întrucât la etanol este vorba despre un asa-numit bio-combustibil, care este fabricat din materii prime care se regenereaza, bilantul de CO se îmbunatateste. Suplimentar, în centrul de dezvoltare din Weissach se lucreaza la un asa-numit Flexible-Fuel-Vehicle (FFV – automobil cu combustibil alternativ), care va putea functiona atât cu benzina, cât si cu un amestec de 85% etanol. Si în American Le Mans Series (ALMS), modelul de succes Porsche RS Spyder are acum etanol în rezervor. În eforturile sale de a ajuta la lansarea tehnologiilor promitatoare pentru viitor si ecologice în sportul cu motor, cursa automobilistica cu cele mai rapide automobile sport din lume a obligat echipele sa amestece benzina de curse utilizata pâna în prezent cu 10 procente de etanol. Prin aceasta masura, ALMS doreste sa sensibilizeze opinia publica cu privire la sursele regenerabile de energie. Un aspect pozitiv: adaosul de etanol nu cauzeaza pierderi de putere. “Pentru marca sportiva Porsche, prioritatea o reprezinta acum reducerea consumului si a emisiilor prin dezvoltarea unui motor hibrid care sa fie montat înca din acest deceniu pe întreaga gama Cayenne. Cu acest concept de transmisie alternativa, consumul de combustibil va fi redus cu înca 25%. Modelul Cayenne hibrid va consuma atunci mai putin de noua litri la 100 de kilometri”, dezvaluie George Sanduleac, brand manager. Se va utiliza un asa-numit „Full Hybrid“, în cadrul caruia motorul Otto se combina cu unul electric. În acest sistem, ambele motoare pot functiona atât împreuna, cât si independent, astfel încât sa fie posibile în total trei stari de functionare. Motorul electric nu serveste numai la turatii reduse sau ca sursa de putere, ci si în drumetii pe teren accidentat. Si modelul Panamera, care va fi lansat pe piata în anul 2009, este dotat cu o propulsie hibrid. Tehnologiile utilizate deja în serie, cum ar fi injectia directa de benzina (DFI) la modelele Cayenne, sistemul de control al supapelor VarioCam Plus si caroseria usoara, conduc în viitor nu numai catre o reducere semnificativa a emisiilor de CO , ci si catre respectarea anticipata a normelor EU 5, care vizeaza un continut redus de oxid de azot în emisiile de noxe.

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *