In urma cu 40 de ani Porsche a invins pentru prima data la Le Mans

img
Home / Stiri si noutati auto / In urma cu 40 de ani Porsche a invins pentru prima data la Le Mans

In urma cu 40 de ani Porsche a invins pentru prima data la Le Mans
Aniversare istorica pentru sportul automobilistic- În urma cu 40 de ani, Porsche a învins pentru prima data la Le Mans.
Stuttgart.  În 14 iunie 1970,  Porsche s-a impus la cursa de 24 de ore de la Le Mans – cel mai important raliu de anduranta din lume – obtinând primul dintre cele, pâna în prezent 16 victorii în clasamentul general. Dupa exact 4,607.811 kilometri sau 343 de ture, Hans Herrmann si Richard Attwood au trecut primii linia de sosire cu legendarul Porsche 917 KH al Porsche Salzburg ce purta numarul de start 23. Triumful absolut pentru Porsche a fost oferit de Gerard Larrousse si Willy Kauhsen în Martini Porsche 917 LH, urmati de Rudi Lins si Helmut Marko cu Porsche 908/02, care ocupând locurile doi si trei pe podium, au facut ca totul sa devina perfect.
Cu toate acestea, drumul pâna la aceasta victorie n-a fost nici pe departe unul usor pentru Porsche. Deja din 1951, producatorul auto din Zuffenhausen a participat la cursa din orasul de pe Sarthe, obtinând numeroase victorii pe categorii, multumita calitatilor intrinseci ale Porsche, precum constructie usoara, aerodinamica si fiabilitate. În 1969, la finish-ul cel mai strâns din istoria Le Mans, marcii Porsche i-au lipsit doar 75 de metri sau aproximativ 1 secunda, pentru a câstiga. Herrmann/Larrousse, cu Porsche 908, au fost nevoiti sa cedeze în fata Ford-ului GT 40 pilotat de Jacky Ickx.
Astfel, în anul aniversar 1970, Porsche era orientat cu toate capacitatile spre ofensiva, urmând ca în sfârsit victoria la general a raliului Le Mans sa fie adusa la Stuttgart. Porsche 917, era perfect pentru acest obiectiv, modelul sarbatorindu-si lansarea deja cu un an în urma. În 21 aprilie 1969, cele 25 Porsche 917 fusesera autorizate de catre comisia de omologare din Zuffenhausen. Aceste masini însumau, luând în calcul doar costurile materialelor, o valoare de peste cinci milioane de marci germane.  Porsche 917, conceput de Ferdinand Piëch, fusese prezentat la Salonul de la Geneva, iscând imediat agitatie în rândurile concurentei. Pentru ca noul si cel mai avansat Porsche, care mai târziu urma sa devina o legenda, fiind una dintre cel mai rapide si de succes masini de curse, avea o greutate care se apropia foarte mult de cea minima de 800 de kilograme. În plus motorul de 4,5 litri, în 12 cilindri, avea o putere de pâna la 580 CP la 8,400 rotatii/min. Astfel, cu versiunea long-tail au devenit posibile, pe cei exact 5,823 metri ai liniei drepte Hunaudières de la Le Mans, viteze foarte apropiate de stacheta de 400 km/h.
Deja din faza de pregatire pentru cursa din 1970, a fost implementata foarte mult din experienta acumulata în anii anteriori. Realizând faptul ca manevre pripite în primele ore ale acestei curse clasice de anduranta sfârsesc în esec, Porsche îl prefera, ca prima optiune, pe experimentatul Hans Hermann drept pilot. Veteranul din Sindelfingen era cunoscut ca fiind foarte rapid si echilibrat. Împreuna cu englezul Richard Attwood, urma sa piloteze short-tail-ul de 4.5 litri cu numarul de start 23, vopsit în culorile rosu si alb ale Porsche Salzburg. Cea de-a doua masina a echipei, cu motor de 4.9 litri, versiune long-tail, era condusa de Vic Elford si Kurt Ahrens. Apoi mai erau cele trei Porsche 917 ale lui John Wyer, precum si long-tail-ul de 4.5 litri, vopsit în culori psihedelice, al echipei Martini. Plus o întreaga armata de 907, 908, 910, 911 S si 914/6. Nu mai putin decât 24 de Porsche se aflau pe 13 iunie, la ora 16.00 fix, la linia de start de la Le Mans. A doua zi au ajuns la sosire 12 masini, din care 5 calificate. La acestea s-au adaugat doua Ferrari 512 S, iar asta dintr-un total de 51 de masini ce pornisera de la linia de start.
Conditiile meteorologice catastrofale au constituit unul dintre motivele pentru care aceasta cursa a intrat în istorie – nu doar din perspectiva Porsche. Vic Elford povesteste ca în anumite momente era imposibila depasirea chiar si pe liniile drepte. Kurt Ahrens a trait senzatia ca se afla într-o ambarcatiune, iar Hans Herrmann a marturisit la câteva saptamâni dupa victoria sa, ca în momentele ploioase a luat decizia definitiva de a se retrage din acest sport. Indiferent de modul în care avea sa se termine cursa. Pentru ca de fapt, despartindu-se de sotia sa la poarta curtii casei sale din Sindelfingen-Maichingen, la întrebarea “Când vei înceta în sfârsit cu raliul?”, îi raspunse sigur pe sine, cu urmatoarele trei cuvinte: “Când voi câstiga!”.
Promisiunile trebuie respectate. Dar la o ora dupa start, pe care pilotii l-au absolvit atunci pentru prima data sezând în masina, si nu cu renumitul „Le Mans-Start“, Herrmann se pozitioneaza doar pe locul al noualea. Pe primul loc se claseaza Jo Siffert, de asemenea cu un Porsche 917, urmat de Jacky Ickx cu un Ferrari 512 S. Dar Siffert schimba prea târziu viteza, iar motorul se supratureaza si Ickx depaseste bolidul rosu înaintea sicanei. În jurul orei 18:15 se raspândeste stirea, pe care la început nimeni nu poate sa o creada: în ploaia torentiala, nu mai putin decât patru Ferrari 512 S s-au lovit între ele si au fost nevoite sa abandoneze. Dar si armata Porsche îi plateste ploii tributul, toate cele trei 917 ale echipei Gulf fiind nevoite sa abandoneze una dupa alta.
Atunci a venit momentul pentru experimentatul Herrmann, completat nemaipomenit de Richard Attwood. În cele mai grele conditii meteo, avanseaza tot mai mult, piloteaza 917-le de la Porsche Salzburg spre linia de sosire, asigurând astfel prima victorie în clasamentul general a Porsche de la Le Mans. Si îsi da seama putin înaintea finalului cursei din 14 iunie 1970: “Astea ar putea fi ultimele mele ture ca pilot de raliu!” Acasa, în Stuttgart, urmeaza o adevarata sarbatoare, inclusiv o tura de onoare cu masina pe strazile si în piata centrala a orasului. Mii de oameni îl ovationeaza pe Hans Herrmann, fostul pilot de curse.
Aveau sa urmeze înca 15 alte victorii la general în Le Mans, cea de-a doua deja în 1971. Cu un Porsche 917 foarte special – sasiul era construit din magneziu usor – Gijs van Lennep si Dr. Helmut Marko se impun si câstiga pe un circuit înca lipsit de numeroasele sicane. Si au stabilit un record incredibil, care nu avea sa mai fie doborât niciodata: Porsche 917 parcurge exact 5,335.313 kilometri si 397 de ture de circuit în 24 de ore, ceea ce, în ciuda tuturor opririlor la boxe si a noptii lungi, corespunde unei viteze medii de 222.304 km/h. Cea mai rapida tura a cursei apartine lui Jackie Oliver cu Gulf-917, media fiind de nu mai putin decât 244 km/h, iar coupe-ul long-tail 917 al echipajului Elford/Larrousse este înregistrat pe Hunaudières, în 1971, cu viteza maxima de 386 km/h.
În 1976 si 1977 masinile Porsche 936 se pozitioneaza în frunte. În 1981 acest model cu noul motor turbo, câstiga din nou pilotat de Jacky Ickx si Derek Bell. Mai mult, belgianul Ickx, care câstiga de sase ori la Le Mans, dintre care de patru ori cu Porsche, este si în 1982 parte a echipei învingatoare: o victorie tripla stabileste primul reper pentru cea mai de succes masina de curse din istorie, Porsche 956. Pâna în 1994, diversele verisiuni al 956/962 câstiga de sapte ori la Le Mans, 148 de astfel de masini fiind produse în total la Weissach.
În anumiti ani, Porsche a lasat cea mai importanta cursa a anului pe mâna echipelor de clienti, acestia dovedindu-se a fi adeseori câstigatori. Astfel Klaus Ludwig si fratii Whittington s-au impus la Le Mans 1979, câstingând cu un Porsche 935 al echipei Kremer din Köln, iar Reinhold Joest a condus marca Porsche în 1984, 1985 si 1997 spre binemeritata victorie la general. Având în vedere cea mai puternica grila de concurenti aflata vreodata la startul de la Le Mans, seful departamentului raliuri de la Porsche, Herbert Ampferer, vorbeste apoi, în iunie 1998, de “cursa secolului”. Porsche concureaza cu doua noi 911 GT1, si obtine, în prezenta a 250.000 de spectatori încântati, o dubla victorie pentru marca, la renumita cursa de anduranta. A fost cea de-a 16-a si, pâna acum, ultima victorie la general pentru Porsche, la cursa din orasul de pe Sarthe.
Porsche sarbatoreste aniversarea aceasta speciala în 10 si 11 iulie 2010, în cel mai potrivit cadru, la cursa „Le Mans Classic“, ce are loc doar o data la doi ani. Împartite în sase categorii, dupa anii de fabricatie 1923 – 1979, se întâlnesc acolo circa 400 de masini de curse cu valoare istorica, pentru a reînvia vechile triumfuri automobilistice. Printre acestea se vor numara si câteva masini care au obtinut victorii la general, provenind din muzeul Porsche si care, în plus, vor defila pe circuit la parada aniversara. Bineînteles ca vor participa multi piloti renumiti, precum Hans Herrmann si Richard Attwood, care vor fi disponibili pentru sesiuni de autografe.
Victorii generale ale Porsche la Le Mans
1970
Hans Herrmann/Richard Attwood
Porsche 917 KH
1971
Helmut Marko/Gijs van Lennep
Porsche 917 KH
1976
Jacky Ickx/Gijs van Lennep
Porsche 936
1977
Jacky Ickx/Jürgen Barth/Hurley Haywood
Porsche 936
1979
Klaus Ludwig/Bill Whittington/Don Whittington
Porsche 935 K3 Kremer
1981
Jacky Ickx/Derek Bell
Porsche 936 81
1982
Jacky Ickx/Derek Bell
Porsche 956
1983
Al Holbert/Hurley Haywood/Vern Schuppan
Porsche 956
1984
Klaus Ludwig/Henri Pescarolo
Porsche 956 Joest
1985
Klaus Ludwig/Paolo Barilla/John Winter
Porsche 956 B Joest
1986
Derek Bell/Al Holbert/Hans-Joachim Stuck
Porsche 962 C
1987
Derek Bell/Al Holbert/Hans-Joachim Stuck
Porsche 962 C
1994
Yannick Dalmas/Mauro Baldi/Hurley Haywood
Dauer-Porsche 962 LM
1996
Manuel Reuter/Davy Jones/Alexander Wurz
TWR Joest-Porsche WSC95
1997
Michele Alboretto/Stefan Johannson/Tom Kristensen
TWR Joest-Porsche WSC95
1998
Allan McNish/Laurent Aiello/Stéphane Ortelli
Porsche 911 GT1 98
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *