Dubla pentru Citroen in Noua Zeelanda

img
Home / Stiri si noutati auto / Dubla pentru Citroen in Noua Zeelanda
/
16 Views

Sébastien Loeb si Daniel Elena au adus, la finalul Raliului Noii Zeelande, cea dea 50-a victorie pentru Citroën in Campionatul Mondial de Raliuri. In urma dublei din etapa a 11-a a sezonului, Dani Sordo si Marc Marti ocupand la final pozitia a doua, echipa Citroën Total a luat un avans de 20 de puncte in fata rivalilor de la Ford. Prima zi din Raliul Noii Zeelande nu a fost una foarte buna pentru echipa Citroën Total, dar la final zilei a doua modele C4 WRC se aflau pe podium. Echipajul Sébastien Loeb/Daniel Elena a terminat ziua la 27, 8 secunde in spatele liderului, iar Dani Sordo/Marc Martí erau la 30 de secunde in spate. „Am mers toata ziua la limita si la un moment dat am fost la doar sapte zecimi de lider. Din pacate, inainte de startul pe PS4.2 am oprit motorul si acesta a refuzat sa mai porneasca. Am pierdut foarte mult timp aici si suntem nevoiti sa mergem si mai tare acum pentru a recupera”, a spus Sébastien Loeb, dupa prima zi din Raliul Noii Zeelande. In ziua a doua situatia s-a schimbat complet in favoarea echipei Citroën Total. Chiar daca cele doua echipaje ocupau acum pozitiile trei si patru diferenta de timp era mult mai mica. „Aveam de recuperat 28 de secunde din prima zi si am mers la limita. Am reusit sa urcam pe prima pozitie dupa speciala a zecea cu un avans de 4,2 secunde. Avansul de 4,2 era unul suficient de mare si de aceea, impreuna cu echipa, am decis sa cedam aceasta pozitie. Aceasta insa nu este neaparat viziunea mea despre acest sport. In raliuri totul ar trebui sa se rezume la a merge cat mai tare pe probe. Sunt cateva reguli care ar trebui schimbate. Vom vedea daca am luat acum cea mai buna decizie”, a adaugat campionul en-titre dupa ziua a doua. In ziua a treia, decisiva pentru Raliul Noii Zeelande, au fost programate 5 probe speciale cu o lungime totala de 85 kilometri. Dupa prima bucla de dimineata, echipajele Citroën Sport au analizat situatia care nu era una tocmai buna. „Ne-am rasucit pe PS 12,” a spus Sébastien Loeb. „Am pierdut secunde pretioase si nu am reusit sa le recuperam pe speciala urmatoare. Mai sunt inca trei probe de parcurs si avem de recuperat 17,7 secunde fata de lider si 14,5 secunde fata de echipajul aflat pe pozitia secunda. Nu am spus inca tot ceea ce aveam de spus si nu renuntam la lupta. Vom merge in continuare la limita.” Dani Sordo si Marc Martí au fost foarte multumiti de modul in care au inceput ziua: „Am profitat la maximum de faptul ca am plecat de pe pozita a patra la start. Niciodata nu am avut un parcurs bun in ultima zi a Raliului Noii Zeelande, dar acum totul merge perfect. Nu vom renunta nicio secunda la lupta pentru ca se mai pot intampla multe”, a spus Dani Sordo. Si cata dreptate a avut. Sébastien Loeb a mers incredibil pe speciala a 14-a si s-a apropiat la 15,3 secunde de lider. „In mod normal aceasta diferenta nu ar fi putut fi recuperata, dar nu am renuntat niciodata la lupta si ne-am pus adversarii sub presiune. Si la final a meritat. A devenit deja o traditie ca in ultima zi a acestui raliu sa avem parte de multe surprize. Sunt incantat ca am reusit sa castig acest raliu si mai ales ca am reusit sa ma distantez la 6 puncte in clasamentul general al pilotilor”, a spus Loeb, dupa cea de-a 44-a victorie din cariera. In acelasi timp, Dani Sordo si Marc Marti au facut o cursa excelenta, rasplatita la final cu locul secund. „Este fantastic. Am reusit sa termin pe podium aici,” a exclamat Dani. „Este un rezultat excelent care ne ajuta foarte mult in clasamentul constructorilor. M-am simtit perfect in Noua Zeelanda, chiar daca nu am o experienta foarte mare pe aceasta suprafata. S-a vazut insa clar ca am progresat mult fata de ultima data. Ma simt din ce in ce mai bine la volanul modelui C4, iar timpii mei se apropie, din ce in ce mai mult, de cei ai expertilor pe macadam. Nu cred ca puteam avea un sfarsit de saptamana mai bun!” „A fost un weekend exceptional care s-a terminat cu o dubla pentru Citroën. Raliurile sunt atat de palpitante. Niciodata nu poti sti ca ai castigat decat atunci cand treci linia de sosire. S-a verificat aceasta inca o data si aici. Toata echipa a muncit extrem de mult pentru acest rezultat si nimeni nu a renuntat nici macar pentru o secunda la ideea de a castiga aceasta etapa. Sébastien si Daniel si-au demonstrat inca o data talentul si modul in care stiu ei sa reactioneze sub presiune. In urma acestei victorii si-au marit avansul in clasamentul pilotilor ceea ce este perfect. Locul secund pentru Dani si Marc vine ca o recompensa pentru tot ceea ce au facut in Noua Zeelanda. Nu au facut nicio greseala si datorita performantei lor am ajuns la un avans de 20 puncte in clasamentul constructorilor. Un alt aspect satisfacator a fost fiabilitatea modelului C4 WRC intr-o etapa de macadam. Nu in ultimul rand as vrea sa felicit si echipajul Urmo Aava/ Kuldar Sikk pentru locul cinci obtinut in Noua Zeelanda”, a completat Olivier Quesnel, directorul Citroën Sport. Raliul Spaniei, urmatoarea etapa din Campionatul Mondial de Raliuri, este programat in perioada 02 – 05 octombrie 2008.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *