Daimler si Foton Motor semneaza un contract de joint venture

img
Home / Stiri si noutati auto / Daimler si Foton Motor semneaza un contract de joint venture

Daimler si Foton Motor semneaza un contract de joint venture
Daimler si Foton Motor semneaza un contract de joint venture si primesc aprobarea pentru productia de camioane în China
• Joint venture-ul cu Foton Motor constituie o componenta a strategiei Daimler pentru China, adaugându-se parteneriatului strategic cu Beijingul. Concernul continua astfel sa îsi consolideze prezenta pe piata chineza în toate segmentele industriei de automobile• Contractul de joint venture a fost semnat în prezenta Cancelarului Germaniei, Doamna Angela Merkel si a Prim-ministrului chinez, Wen Jiabao• Daimler îsi extinde prezenta în China si Asia• Se planifica o productie de camioane de mediu si mare tonaj sub marca Auman, cu tehnologie locala a motoarelor de la Mercedes-Benz • În curând vor fi puse bazele unui joint venture cu producatorul chinez de camioane Foton Motor, concomitent cu constructia uzinei Daimler de autoturisme la BBAC din China
Stuttgart/Beijing – Daimler si Foton Motor au facut progrese semnificative în ceea ce priveste negocierile pentru încheierea unei asocieri în participatiuni egale. Contractul a fost semnat în prezenta Cancelarului Germaniei, Doamna Angela Merkel si a Premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Contractul a fost aprobat de catre autoritatile guvernamentale chineze abilitate.
“Asocierea cu Foton Motor reprezinta o etapa-cheie în implementarea strategiei noastre pentru China. Ea consolideaza pozitia noastra prin abordarea tuturor segmentelor pietei si demonstreaza în acelasi timp ca am îndeplinit ce am promis, profitând pe deplin de potentialul enorm al Chinei si al altor tari aflate în crestere,“ a comentat  Dr. Dieter Zetsche, CEO Daimler AG, despre ceremonia de semnare.
“Aprobarea de catre NDRC (National Development and Reform Commission (China)) a asocierii cu Foton Motor în China este o etapa-cheie în strategia globala a Daimler Trucks,” a declarat Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administratie al Daimler si Director General Daimler Trucks si Daimler Buses. „Aceasta asociere reprezinta o excelenta rampa de lansare prin care ne putem atinge obiectivele de crestere, profitabilitate si expansiune în China si, cu Foton ca partener global, si pe pietele internationale.“
„Prin stabilirea noului joint venture cu Foton Motor, Daimler a devenit primul si singurul producator international de autovehicule care si-a intensificat cu succes cooperarea cu China în ceea ce priveste toate segmentele industriei locale de automobile,“ a explicat Ulrich Walker, CEO si Presedinte al Daimler North East Asia. El adauga ca „numai dorita angajamentului profund si pe termen lung pe care Daimler si l-a asumat fata de China au fost posibile toate aceste proiecte de joint venture“.
„Suntem foarte încântati sa avem Daimler Trucks, cel mai mare producator de camioane din lume, ca partener strategic pentru subsidiara BAIC, Foton Motor“, declara Xu Heyi, Presedinte al BAIC. “Si ne bucuram foarte mult ca prin semnarea acestui joint venture, colaborarea noastra cu Daimler a devenit mai profunda. Daimler este unul dintre cei mai importanti parteneri strategici ai nostri, de care ne leaga o prietenie îndelungata.”
„Vom utiliza în special expertiza tehnologica a Daimler Trucks pentru a extinde activitatile noastre de autovehiculele comerciale. Încheierea acestei asocieri marcheaza primul nostru pas catre afaceri si colaborari globale,“ a adaugat Wang Jingyu, CEO si Presedinte al Foton Motor.
Contributia Daimler în acest joint venture va consta în expertiza sa tehnologica, în special în ceea ce priveste tehnologia motoarelor diesel si cea a sistemelor evacuarii de gaze – astfel încât limitele de emisii din China de pâna la Euro 5 sa poata fi îndeplinite. Ambii parteneri vor utiliza marca de camioane Auman ca platforma în China, drept rampa de lansare pentru exporturi în comun. Pe lânga reteaua de vânzari si service în sectorul camioanelor de mediu si mare tonaj, Foton va mai contribui la acest joint venture si cu know-how-ul pietei chineze si asiatice. Foton a înregistrat o evolutie rapida din momentul intrarii sale în 1998 pe piata afacerilor cu camioane. În decursul anului trecut, Foton a vândut 82.234 de unitati de camioane de mare tonaj, jucând deja un rol important în segmentul de camioane din China.
 
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *