top banci online straine

Cresteri record pentru Mercedes Benz

img
Home / Stiri si noutati auto / Cresteri record pentru Mercedes Benz

• Vânzarile Mercedes-Benz, AMG, Maybach si smart au crescut cu doua procente fata de sezonul trecut. În total, au plecat catre cumparatori 1.285.900 de vehicule de pasageri • Numai marca Mercedes-Benz a livrat 1.185.300 de masini, ceea ce înseamna o crestere cu mai mult de trei procente • Smart s-a comercializat în 100.600 de exemplare Stuttgart – În 2007, divizia Mercedes-Benz Cars si-a marit vânzarile la marcile Mercedes-Benz, AMG, Maybach si smart, la nivel mondial. În cifre concrete, aceasta înseamna 1.285.900 de vehicule de pasageri, fata de cele 1.260.000 de unitati livrate în 2006. Cu aceste doua procente în plus, divizia de vehicule de pasageri a stabilit un nou record de vânzari. Dr. Dieter Zetsche, presedinte al Daimler AG si sef al Mercedes-Benz Cars, a declarat: “Actualele noastre modele atrag o reactie pozitiva din partea cumparatorilor. În 2007, am reusit sa stabilim baze noi pentru dezvoltare, mai ales datorita lansarii noii Clase C si a noului smart fortwo”. Principalul motiv al acestei performante de vânzari a fost faptul ca marca Mercedes-Benz a înregistrat cel mai bun an din istorie: în toata lumea, vânzarile au crescut cu trei la suta, ajungând la 1.185.300 de unitati, fata de 1.148.500 în anul 2006. Astfel, Mercedes-Benz si-a adjudecat în 2007 o crestere mai mare decât cea a pietii globale de automobile în total. În ciuda concurentei acerbe, Mercedes-Benz a reusit sa-si ridice cota de piata în aproape toate regiunile-cheie. In SUA, brandul a realizat cifre mai crescute decât cota generala de piata. Vânzarile vehiculelor de pasageri în SUA au urcat doua procente (253.400 de unitati, fata de 248.100 în 2006). 2007 a însemnat cel de-al 14-lea an consecutiv la capitolul crestere a vânzarilor. Cele mai solicitate masini au fost Clasa C sedan si modelele SUV. Mercedes-Benz a realizat vânzari-record în regiunea Asia/Pacific: marca a livrat un total de 141.200 de vehicule, fata de 126.200 în 2006), ceea ce reprezinta o crestere de 12 la suta. În Europa de Vest (fara Germania), Mercedes-Benz a atins, de asemenea, un alt record de vânzari, cu 372.400 de masini de pasageri comercializate (2006: 361.200), o crestere cu trei la suta fata de anul precedent. Livrari semnificativ sporite s-au înregistrat în Italia, Franta si Spania. În Germania, Mercedes-Benz a reusit sa-si ridice cotele de piata, vânzând 309.900 de unitati (2006: 324.000), impunându-se drept lider de vânzari la marcile premium. Clasa C sedan a devenit cea mai bine vânduta masina înca de la mijlocul anului, Mercedes-Benz – lider mondial pe segmentul de lux Noua Clasa C de la Mercedes-Benz a avut un start spectaculos în 2007. În cursul acestui an, vânzarile sedanului au crescut cu 57 la suta – 261.500 de masini, fata de 166.400 în 2006. La mijlocul anului, Clasa C a devenit cea mai bine vânduta masina din segmentul sau. Mercedes-Benz a reusit performante extraordinare si pe segmentul de lux. Clasa S si-a mentinut pozitia de cel mai bine vândut sedan de lux. Cu 85.500 de unitati comercializate în 2007 (2006: 85.900), Clasa S si-a depasit clar concurenta. În total, 108.600 de clienti (2006: 110.300) au achizitionat un model de lux Mercedes-Benz. Cererea continua sa fie ridicata pentru modelele SUV de la Mercedes-Benz. La nivel mondial, vânzarile pentru Clasa M, Clasa R, Clasa GL si Clasa G au crescut cu sase la suta, cu un total de 180.100 de masini vândute (2006: 169.500). Aceste rezultate fac din Mercedes-Benz cel mai bine vândut brand din segmentul SUV în Germania si Europa de Vest în total. AMG, tunerul oficial al Mercedes-Benz Cars, s-a bucurat, de asemenea, de un an 2007 foarte bun. Patru noi modele au fost lansate pe piata în 2007 – S 63 AMG, CLK 63 AMG Black Series, CL 63 AMG si CL 65 AMG. Pe plan global, peste 20.000 de clienti au optat sa cumpere unul dintre cele 16 modele AMG disponibile. Jumatate din numarul unitatilor au fost livrate în SUA, principala piata AMG. Noul smart fortwo câstiga popularitate Marca smart a vîndut 100.600 de masini în 2007 (2006: 112.100). Noul smart fortwo si-a gasit locul pe piata, mai ales pe cea germana si cea italiana. Peste 850.000 de masini smart au fost comercializate ân 36 de tari, de la lansarea modelului, în octombrie 1998. Din ianuarie 2008, smart fortwo va fi disponibil si pe piata americana, mai ales pentru ca piata de peste Ocean se arata din ce în ce mai interesata de vehiculele cu consum redus

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *