Conceptul electric Kia POP debuteaza la Paris
Conceptul electric Kia POP debuteaza la Paris – Conceptul inovativ POP intareste interesul pentru Kia – Noul sedan Kia Optima isi face debutul european – Un nou motor diesel de 1.7 litri pentru Kia Sportage in Europa (SEOUL) 30.09.2010 – Kia Motors a sarbatorit premiera mondiala a noului concept car electric – POP – la cel de-al 106-lea Mondial de l’Automobile in Paris, Franta. Evidentiind concentrarea companiei catre designul original si noi tehnologii, POP a ocupat centrul scenei in standul Kia de la Salon. Conceptul are trei metri lungime, poate transporta 3 pasageri si este finisat in culoare cromata. Aspectele neconventionale ale lui POP – designul geamurilor laterale, aspectul high-tech al luminilor fata si spate cu model punctat, grila fata, camerele pentru vedere in spate montate in ambele usi, dar si aspectul simplist al rotilor – conduc la concluzia ca modelul a fost inspirat din afara surselor uzuale industriei auto, mai degraba de bicicletele de mare viteza sau planoare. La interior, schema cromatica violet creeaza un mediu calm in habitaclul inspirat de o cabina de nava spatiala. In fata soferului, o placuta de plexi-glass prezinta un display tip TOLED (Transparent Organic LED) pe care sunt afiste viteza, nivelul de incarcare a bateriei si alte informatii utile in timpul mersului. Cand masina este oprita, displayul este complet transparent. In dreapta volanului, se afla un panou cromat care prezinta un singur buton, toate celelalte functii (audio, navigatie prin satelit, controlul climatizarii etc.) fiind accesate printr-un touch screen animat. Locurile din fata sunt reprezentate de o bancheta, in timp ce scaunul din spate este pozitionat in unghi, asigurand astfel un loc remarcabil pentru picioare pentru o masina de 1740 mm latime si cu un ampatament de doar 2055 mm. Desemnat unui singur pasager, acest scaun este format din doua bucati, cu o baza rabatabila si o tetiera integrata in caroserie. POP este de fapt un vehicul cu propulsie integral electrica, asigurata de un motor de 60 CP cu un cuplu de 190 NM. Este alimentat de baterii eficiente cu polimer de lithium, reincarcabile integral in 6 ore. Viteza maxima este de 140 km/h, distanta parcursa cu o singura incarcare fiind de 160 km. Conceptul POP a fost creat de echipa europeana de design, condusa de Peter Schreyer, designer sef al Kia Motors, si Gregory Guillaume, designer sef al Kia Europe. Noi versiuni europene pentru Sportage si Optima Alaturi de POP, Kia mai prezinta in premiera europeana noul Kia Optima sedan si noi versiuni ale Kia Sportage. Intrupand ceea ce Peter Schreyer numea “o energie puternica, atletica si cu look sportiv”, Kia Optima sedan prezinta motorizari specifice pietei europene, punand accent pe noul ‘U2’ 1.7-litri VGT diesel (136 CP*) si ultra-avansatul motor ‘Nu’ de 2.0-litri CVVL pe benzina de 170 CP. Bazat pe raspunsul pozitiv al publicului si mass-media, gama de modele Sportage s-a extins prin adaugarea a 2 noi propulsoare, adaptate exclusiv tractiunilor 4×2, si transmisiilor manuale in 6 trepte: 1.7 ‘U2’ diesel de 115 CP si 1.6-litri ‘Gamma’ pe benzina de 135 CP.