top banci online straine

Citroen in Raliul Poloniei

img
Home / Stiri si noutati auto / Citroen in Raliul Poloniei

 
 
 
 
Raliul Poloniei (24 – 28 iunie, 2009): Citroën vrea sa cucereasca Estul
Raliul Poloniei, inclus in premiera in Campionatul Mondial de Raliuri, este unul extrem de important pentru echipa Citroën Total. Echipajul Sébastien Loeb/Daniel Elena va ataca prima pozitie, iar echipajul Dani Sordo/Marc Marti si-a propus sa termine pe podium.
Dupa ce a fost, timp de mai multi ani, una dintre etapele cele mai spectaculoase din Campionatul European, Raliul Poloniei a fost inclus, in 2009, in Campionatul Mondial de Raliuri. Cartierul general este amplasat in Mikolajki, la nord de Varsovia, in apropierea granitelor cu Belarus si Lituania, ceea ce inseamna ca numerosi suporteri din estul Europei – tari in care raliurile sunt foarte populare – vor veni in Polonia pentru a urmari aceasta etapa de la fata locului. Prima editie a acestui raliu a fost organizata in 1921, iar in 1973 Raliul Poloniei a fost inclus ca si runda de calificare pentru Campionatul Mondial.
Specialele din Raliul Poloniei vor fi complet noi pentru echipajele Citroën Total World. Totusi, Sébastien Loeb si Dani Sordo au realizat teste timp de doua zile, inaintea acestui raliu, in apropiere de Mikolajki. „In timpul testelor am avut ocazia sa merg cu masina atat pe suprafata uscata, cat si pe suprafata uda. Specialele sunt rapide, nu foarte dure, deci cred ca va fi un raliu interesant. Sigur ne vom simti bine aici”, a spus Sébastien Loeb. „Este cam ca in Finlanda, dar putin mai ingust si cu mai putine saritori”, spune si Dani Sordo. „Si suprafata este mai moale, cu multe portiuni nisipoase. Imi plac aceste conditii si cred ca Raliul Poloniei va fi extrem de important pentru configuratia finala a clasamentelor generale.”
Niciunul dintre cele doua echipaje Citroën Total nu a obtinut rezultate bune in etapele din Sardinia si Grecia. In consecinta, Sébastien Loeb mai are un avans de doar 7 puncte fata de Mikko Hirvonen in clasamentul pilotilor, in timp ce Citroën are 15 puncte avans, in clasamentul constructorilor fata de Ford. „Acest lucru pune o presiune suplimentara pe umerii nostri”, recunoaste Seb.
„Sezonul a inceput fantastic, dar ultimele doua raliuri au mers foarte prost. Ar fi pacat sa pierdem totul acum, pe finalul sezonului.” „Deabia astept sa urc, din nou, la volanul masinii mele, Citroën C4 WRC, pentru a uita de rezultatul din Grecia. Cred ca puteam castiga acest raliu, dar acest lucru este deja in trecut. Acum totul depinde doar de noi si vom incerca sa adunam cat mai multe puncte pentru Citroën in clasamentul constructorilor.”
Echipa Citroën Junior va alinia la startul Raliului Poloniei trei echipaje, tot pe modele Citroën C4 WRC: Conrad Rautenbach/Daniel Barritt, Evgeny Novikov/Dale Moscatt si Sébastien Ogier/Julien Ingrassia.
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *