Citroen a prezentat DS3 primul model din gama DS

img
Home / Stiri si noutati auto / Citroen a prezentat DS3 primul model din gama DS

 
 
 
 
Citroen a prezentat fotografii cu primul model din gama DS, denumit DS3, automobil care va fi dezvaluit oficial în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt, si care va fi lansat pe piata româneasca în luna aprilie a anului viitor, au declarat, marti, oficialii Citroen România.
În lunile imediat urmatoare masina va fi lansata pe principalele piete pentru Citroen, printre care Franta, Germania, Italia si Spania, urmând ca în 2010 modelul sa fie disponibil si pe alte piete.
În România masina va fi lansata în aprilie 2010 si va fi disponibila cu doua motorizari diesel si trei pe benzina.
Un concept al modelului DS3 a fost prezentat în primul trimestru din acest an, când Citroen a anuntat ca va lansa linia DS, care include masini distincte fata de modelele traditionale Citroen si care se diferentiaza de acestea printr-un design mai radical.
Masinile din gama DS a Citroen vor fi comercializate în paralel cu celelalte modele Citroen.
Propulsorul diesel de 1,6 litri va fi disponibil în doua variante de putere pe DS3, având 90 Cai Putere (CP), respectiv 110 CP.
Motorul pe benzina de baza va dezvolta 95 CP dintr-o capacitate cilindrica de 1,4 litri. Celelalte doua motorizari pe benzina vor fi compuse dintr-un propulsor de 1,6 litri, disponibil în variantele de putere de 120 CP, respectiv 150 CP.
Modelul DS3 are 3,95 metri lungime, 1,71 metri latime si 1,46 metri înaltime, iar volumul portbagajului este de 285 litri, potrivit Citroen.
DS3 se diferentiaza de celelalte modele Citroen prin posibilitatea pe care o ofera clientului de a personaliza masina. Cumparatorii vor putea alege modelul jantelor, culoarea caroseriei, a plafonului si a carcaselor oglinzilor retrovizoare, se arata într-un comunicat al Citroen România, reprezentantul Citroen pe plan local.
La interior clientii vor putea alege modelul plansei de bord, cel al terminatiei shimbatorului de viteze si vor putea opta pentru una dintre cele sapte teme de personalizate disponibile.
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *