Citroen Sport in Raliul Finlandei
A doua jumatate a Campionatului Mondial de Raliuri incepe cu fosta „Mare Cursa” din Jyväskylä, cunoscuta in perioada 1954 – 1996 ca si Raliul celor 1000 de Lacuri, iar acum numita oficial Raliul Finlandei. Echipa Citroën Total va alinia la start, in etapa a noua a sezonului, doua masini C4 WRC pentru echipajele Sébastien Loeb/Daniel Elena si Dani Sordo/Marc Martí, in timp ce echipajele Conrad Rautenbach/David Senior si Urmo Aava/Kuldar Sikk vor lua startul cu cele doua modele C4 WRC preparate de echipa privata PH Sport cu ajutorul tehnicienilor de la Citroën Sport Technologies. Dupa o pauza de sase saptamani, Campionatul Mondial de Raliuri continua cu unul dintre cele mai dificle raliuri din calendarul competitional. Anul acesta pilotii au de parcurs 342,08 km impartiti in 24 de probe speciale, 12 dintre ele fiind parcurse o singura data. Din cei 342,08 km de proba speciala, 80 km sunt complet noi pentru piloti. In Finlanda, poate mai mult ca la oricare alt raliu, recunoasterile joaca un rol foarte important, iar Marc Marti si Daniel Elena au o misiune extrem de dificila. Si nu numai ei. „Aici nu doar pilotii trebuie sa aiba experienta. Si pentru ingineri acest lucru este foarte important. Trebuie sa inteleaga exact care este suprafata pentru a putea gasi un set-up cat mai bun. Nu e deloc usor sa faci cele mai bune reglaje pentru aceste drumui ultra-rapide, dar pilotul are nevoie de o masina foarte bine balansata. Suntem foarte multumiti de testele din luna iulie si de modul in care si-au facut treaba Dani Sordo si Marc Marti in raliul la care au participat aici in Finlanda. Citroën nu a castigat inca aici si cred ca ar fi frumos sa reusim sa facem acesta anul acesta. Noi abordam insa lucrurile pas cu pas si experientele noastre din trecut, in Raliul Finlandei, ne fac sa fim foarte precauti”, spune Xavier Mestelan-Pinon, directorul tehnic Citroën Sport. Sébastien Loeb si Daniel Elena sunt pregatiti, dupa aceasta pauza, sa continue lupta pentru titlul mondial in ultimele sapte etape ale sezonului. „Nu am castigat niciodata in Finlanda si acesta este unul din obiectivele pe care mi le-am propus in 2008. Dar oricat de mult mi-as dori sa castig aici si de avantajul pe care ni l-ar aduce in clasamentul general, nu voi risca mai mult decat de obicei doar pentru a mai adauga o victorie pe lista recordurilor mele personale. Anul trect, pe vremea aceasta, eram la noua puncte in spate. Anul acesta diferenta este de doar trei puncte si de aceea nu ne permitem sa facem nici cea mai mica greseala. In Finlanda mergi tot timpul pe muchie de cutit si chiar nu vrea sa risc inutil. Este un raliu care ne va permite sa analizam cum functioneaza varianta soft a pneurilor Pirelli pentru macadam. Nu avem voie sa modificam profilul pneurilor daca va fi noroi, deci s-ar putea sa avem unele surprize”, a spus Sébastien Loeb, inaintea startului in Raliul Finlandei. Dani Sordo si Marc Martí vor ataca aceasta etapa cu moralul ridicat dupa victoria din O.K. Auto-Ralli, o etapa din Campionatul National de Raliuri al Finlandei. „A fost prima mea victorie, la volanul unei masini de WRC, pe macadam si sunt extrem de fericit. Stiu ca acolo concurenta nu a fost la fel de mare ca cea cu care ne vom lupta in Raliul Finlandei, dar pot spune ca m-am simtit foarte bine pe aceste probe. In urma testului din luna iulie, sunt sigur ca vom fi mai competitivi in duelul cu specialistii locali mai ales ca am gasit deja cateva setari care sa ne faca viata mai usoara acolo. Obiectivul nostru este sa terminam pe un loc cat mai bun si sa adunam, astfel, puncte pentru Citroën in clasamentul constructorilor”, a spus si Dani Sordo.