Cartea istoriei BMW in librarii
Cartea istoriei BMW in librarii
Începutul lunii mai marcheaza intrarea în librarii „Never stand still – 80 years of innovation leadership”. Scrisa de jurnalistul auto Alexandru Dobai, este prima lucrare în limba româna dedicata istoriei marcii BMW.
Cartea urmareste pe parcursul a 302 pagini evolutia companiei prin incursiuni fascinante în lumea motorsportului, prezentari de inovatii tehnologice sau de modele care au marcat evolutia marcii. Pasionatii vor regasi si o prezentare a unor momente definitorii BMW, precum colectia BMW Art Cars sau povestea celebrei cladiri de birouri „BMW Vier Zylinder”.
Alexandru Dobai si-a propus sa acopere cât mai multe fatete ale marcii – alaturi de legenda logo-ului BMW, cititorii vor descoperi povesti mai putin cunoscute din istoria producatorului german. Printre acestea se numara recordurile uimitoare obtinute ca producator de motoare de avion, succesul motocicletelor BMW în Paris-Dakar, titlul obtinut de Nelson Piquet în Formula 1 sau povestea primului supercar McLaren F1, propulsat de un motor V12 BMW.
Un capitol aparte este cel dedicat istoriei în România, marcat de fotografii document care ilustreaza competitiile din anii ´30, unde BMW se impunea adesea autoritar. De fapt, asa cum arata si Alexandru Dobai în cartea sa, România a fost scena ultimei participari oficiale în perioada interbelica a celebrului BMW 328.
Lansarea „Never stand still” a avut loc în cadrul inedit al Salii de Lectura a Teatrului Act si a fost marcata de doua evenimente speciale – o selectie de fragmente din carte în lectura actorului Marcel Iures si o expozitie a colectiei de modele si postere BMW Art Cars, apartinând artistului Mani Gutau, initiatorul formatiei Urma. Cartea urmeaza a fi disponibila în reteaua de librarii Diverta la pretul 64 de RON începând cu luna mai.