BlueTec sprijina integrarea in Europa

Normele Euro 4 – obligatorii de la 1 ianuarie 2008. Mercedes-Benz este deja pregatit. BlueTec împleteste ecologia cu economia, iar autovehiculele comerciale peste 6 tone beneficiaza deja de avantajele acestei tehnologii a viitorului. Camioanele Mercedes-Benz au fost dotate cu BlueTec înca din 2005, inclusiv pentru Romania. De aceea, cei de la Mercedes-Benz pot reconfirma avantajele oferite de BlueTec si recomanda tuturor aceasta solutie economica pe termen lung. Un alt avantaj major pentru transportatorii care utilizeaza pentru autovehiculele lor tehnologia BlueTec este ca taxele de drum sunt mai scazute, deoarece respecta normele Euro 4/5. BlueTec se bazeaza pe tehnologia SCR (Selective Catalytic Reduction). Cele trei componente de baza sunt un motor cu presiuni mari de injectie, un catalizator suplimentar si un rezervor de AdBlue. Ele formeaza o ecuatie complicata al carei rezultat este simplu: consum redus de combustibil si emisii poluante considerabil scazute. 1. Modificarea sistemului de injectie aduce cu sine o combustie îmbunatatita, care are ca efect principal micsorarea cantitatii de emisii nocive în atmosfera, pe fondul unui consum redus 2. Aditivul AdBlue este un ingredient absolut necesar retetei BlueTec. Rezervorul pentru AdBlue se realimenteaza la din ce în ce mai multe benzinarii sau în cadrul autobazei. În cazul în care camionul nu mai dispune de AdBlue, poate continua drumul, dar normele Euro 4 sau Euro 5 nu mai sunt respectate. În rezervorul suplimentar încape suficient aditiv pentru foarte multi kilometri, spre exemplu cu un rezervor de 90 de litri de aditiv se pot parcurge aproximativ 6500 kilometri 3. AdBlue + gaze de evacuare = noxe reduse. Foarte reduse AdBlue trateaza gazele de evacuare în convertorul catalitic ceramic. Acolo, oxizii toxici de azot devin substante lipsite de nocivitate, adica azot si apa, elemente care se gasesc în mod natural în mediul înconjurator Numele Mercedes-Benz este strâns legat de tehnologia BlueTec. Constructorul german a dezvoltat si perfectionat sistemul BlueTec, care se aliniaza inclusiv la standardul Euro 6, ce va intra în vigoare pentru toate autovehiculele europene din 2015. Toate inovatiile care au sprijinit dezvoltarea si implementarea BlueTec au facut din Mercedes-Benz cel mai renumit furnizor al acestei tehnologii. De la începutul anului 2005, Mercedes-Benz a încorporat tehnologia BlueTec în gama produselor sale, începând cu camioanele de mare gabarit. BlueTec, cu avantajele sale economice si ecologice, a fost disponibila clientilor cu mult timp înainte ca normele europene antipoluare sa devina obligatorii.