top banci online straine

BMW M6 Coupe si BMW M6 Cabriolet doi sportivi de exceptie la finalul carierei

img
Home / Stiri si noutati auto / BMW M6 Coupe si BMW M6 Cabriolet doi sportivi de exceptie la finalul carierei

BMW M6 Coupe si BMW M6 Cabriolet doi sportivi de exceptie la finalul carierei
BMW M GmbH a anuntat încetarea productiei pentru modelele BMW M6 Coupe si BMW M6 Cabriolet. Cele doua modele superperformante au oferit cea mai exclusivista experienta M pe soselele normale, combinata cu tehnologia de transmisie si sasiu inspirate din lumea sporturilor cu motor. Per total, au fost produse 14.152 unitati din aceste doua automobile sport superperformante: 9.087 unitati din versiunea Coupé, lansata în 2005, si 5.065 din varianta Cabriolet, prezentata în anul urmator.
Prin retragerea acestor doi sportivi la numai o luna dupa retragerea celei de-a patra generatie a modelului BMW M5, acum vine momentul pentru a se încheia si productia propulsorului de înalta turatie V10 oferit de BMW M. Ani de-a rândul motorul de 373 kW/507 CP a fost referinta pentru modelele super-sport si un simbol al experientei deosebite pe care BMW M GmbH o detine în dezvoltarea propulsoarelor ultraperformante. Doi ani la rând, 2005 si 2006, motorul cu zece cilindri a obtinut locul întâi în clasamentul general al prestigiosului concurs „Engine of the Year Award”, iar în urmatorii doi ani a ocupat, de fiecare data, prima pozitie în clasa propulsoarelor cu capacitatea de peste patru litri.
Caracteristic pentru motor unic, dezvoltat special pentru modelele BMW M5 si BMW M6, este furnizarea puterii care se face într-o maniera dinamica si totusi continua chiar si la sarcini ridicate. Puterea este dezvoltata dintr-o cilindree de cinci litri, repartizata egal între cele zece camere de combustie, cele doua rânduri de cilindri fiind dispuse la un unghi de 90 de grade. Motorul furnizeaza puterea maxima la 7.750 rpm, în timp ce turatia maxima este de 8.250 rpm. Vârful curbei de cuplu este atins la 520 Nm. Pe lânga conceptul de motor de înalta turatie, alte câteva detalii tehnice – printre care supape de acceleratie controlate individual, electronic si furnizarea uleiului controlata pentru forte laterale mari – sunt si ele derivate din lumea sporturilor cu motor.
Aproape în aceeasi maniera, principiile de design al tehnologiei sasiului si constructia cu materiale usoare sunt si ele transferate de pe circuite, pe sosele. Spre exemplu, în cazul modelului BMW M6 Coupé, plasticul ranforsat cu fibra de carbon (CFRP) – un material care în mare parte datoreaza Formulei 1 introducerea sa în industria auto – a fost utilizat la constructia acoperisului si a altor componente de caroserie. Un alt indiciu important al profilului pe care l-a avut BMW M6 Coupé a fost raportul masa-putere, 3,37 kilograme per CP. În plus, caracteristicile remarcabile de performanta au fost sustinute suplimentar de transmisia secventiala M cu sapte trepte, cu Drivelogic, si de Launch Control, totul pentru o acceleratie maxima cu start de pe loc, de diferentialul blocant M variabil în functie de viteza si de tehnologia sasiului care a inclus Electronic Damper Control (EDC / Control Electronic al Amortizoarelor) si frâne din aliaj. Acceleratia cu start de pe loc s-a realizat în aproximativ 4,6 secunde. În cazul modelului BMW M6 Cabriolet, aceasta a avut o durata mai mare cu doar 0,2 secunde.
La nivel mondial, BMW M6 Coupé si BMW M6 Cabriolet au fost apreciate ca fiind automobile de vis pentru pasionatii domeniului, dar care aveau si ambitii sportive. Piata numarul 1 pentru ambele modele a fost SUA, care a înregistrat vânzari de 3.528 unitati Coupé si 3.247 exemplare Cabriolet, urmata de Germania (1.183 / 541 unitati). Pe pozitia a treia în ceea ce priveste vânzarile modelului BMW M6 Coupé s-au situat Marea Britanie si Irlanda, cu 619 automobile înmatriculate; în cazul versiunii BMW M6 Cabriolet a fost Canada, cu vânzari de 209 unitati.
Vânzarile modelului BMW M5 au urmat aceeasi tendinta. Înca o data, SUA au ocupat pozitia de lider, cu vânzari de 8.786 unitati. Apoi, dupa piata interna a Germaniei (2.473 unitati), Marea Britanie si Irlanda au generat cea mai mare cerere de pe continentul european, cu 1.980 automobile. Per total, BMW M5 a înregistrat, la nivel mondial, vânzari de peste 20.000 de unitati în mai putin de cinci ani, datele actuale – 19.494 unitati pentru BMW M5 Sedan si alte 1.009 unitati pentru BMW M5 Touring – disponibile din 2007.
Datele totale ale celei de-a patra generatii BMW M5 le-au depasit si pe cele ale modelului anterior, care a fost produs pe parcursul a sase ani. Astfel, s-a stabilit un nou punct maxim în povestea de succes BMW M5, o gama care, la lansarea primei generatii în 1984, a pus bazele segmentului limuzinelor superperformante.
 
 
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *