Autoitalia Group aduce in Romania legenda Scorpionului ABARTH

Autoitalia Group aduce in Romania legenda Scorpionului ABARTH
Nume: Abarth. Simbol: Scorpionul
Una dintre cele mai prestigioase marci ale automobilismului sportiv mondial, un simbol al competitivitatii, al performantei si, pentru multi, un adevarat stil de viata, marca Abarth va fi în curând prezenta în România prin deschiderea, în primavara acestui an, a unui showroom dedicat, în noua cladire City Gates din Piata Presei Libere.
AutoItalia Group devine astfel primul importator din reteaua internationala Abarth, pâna acum formata doar din reprezentantele oficiale ale producatorului.
Cu o impresionanta traditie sportiva, un public dedicat si pasionat pâna în cele mai mici detalii, dar si o istorie marcata de 10 recorduri mondiale, 133 internationale si nu mai putin de 10 000 de victorii pe pista, Abarth este inimitabil în maniera de a transpune mitul competitiilor într-o forma accesibila publicului larg, pastrând în acelasi timp toate acele elemente care definesc esenta acestei marci: performanta, forta, atitudine, exclusivitate.
În România, gama va cuprinde atât modelele pentru strada: Abarth 500 1.4 16v Turbo T-jet 135 CP, Abarth Punto Evo 1.4 16v Turbo MAir 170 CP sau Abarth 695 1.4 Turbo 185/160 CP Tributo, cât si pe cele pentru raliuri: Abarth 500 Assetto Corse – Trofeo, Abarth 500 Rally – N Group si Abarth 500 Rally – R3T Group.
Vor fi disponibile, de asemenea, kituri de tunning si accesorii pentru masini, precum si obiecte si materiale promotionale.
Pâna la deschiderea showroom-ului, toti cei ce doresc sa se înscrie în baza de date si, în acelasi timp, în comunitatea Abarth România, o pot face accesând pagina www.abarth.ro.
Abarth intra în portofoliul Autoitalia Group alaturi de Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, Infiniti, Honda Bikes, SsangYong si Segway.