top banci online straine

Aniversari importante pentru marcile BMW Group la Techno Classica 2009

img
Home / Stiri si noutati auto / Aniversari importante pentru marcile BMW Group la Techno Classica 2009

Aniversari importante pentru marcile BMW Group la Techno Classica 2009
 
• 80 de ani de la primul automobil BMW• 50 de ani de la lansarea BMW 700• 50 de ani MINI• Noul BMW Z4 prezentat alaturi de seria de celalalte modele Z de la BMW
BMW sarbatoreste 80 de ani de la constructia primului automobile. Noul BMW Z4 se bucura de compania remarcabila a modelelor BMW Z1, Z3 si Z8, în timp ce BMW 700 priveste în urma la cele cinci decenii scurse de la momentul în care era baza revenirii economice a companiei. Totodata, marca MINI a ajuns la un moment important în istorie: au trecut 50 de ani de când marca britanica a cucerit inimile entuziastilor si s-a transformat rapid într-un automobil de cult. Ca întotdeauna, vizitatorii vor putea descoperi toate aceste modele în Pavilionul 12.
„O gama atât de larga de teme nu ar fi putut fi acoperita fara ajutorul cluburilor BMW si MINI”, declara Karl Baumer, director BMW Group Classic, evidentiind rolul jucat de reteaua de cluburi de pasionati ale ambelor marci. „Ca si pe sosele, si aici, la expozitie, proprietarii de masini sunt ambasadorii marcilor.” BMW Group Classic se ocupa de furnizarea pieselor de schimb si asistenta pentru a asigura ca toate aceste modele continua sa încânte pe sosele si în viitor. Suportul oferit de la München se întinde de la componente pentru primele modele din perioada interbelica pâna la piesele pentru cea de-a doua generatie de la BMW Seria 3. În plus, pe lânga furnizarea acestor piese de schimb, BMW Classic ofera acum si activitatea de restaurare, service si certificare a masinilor. „Obiectivul a fost sa ne extindem gama si sa fim capabili sa oferim clientilor nostri mai multe servicii”, spune Ralf Vierlein, responsabil pentru dezvoltare si tehnologie în cadrul BMW Group Classic.
Expozitii si modele
Întregul spectru al celor 50 de ani de istorie MINI poate fi vazut în cadrul Techno Classica: de la Morris-Mini Minor din 1959, la primele Cooper si Cooper S în echipare pentru raliuri, pâna la modele Cabrio si o serie de limuzine. În acelasi timp, MINI E ofera o prospectie în viitorul marcii. Cu propulsia electrica pe care o propune, automobilul a creat deja senzatie în luna noiembrie a anului trecut, la Salonul Auto de la Los Angeles.
A 50-a aniversare a modelului BMW 700, în cadrul Techno Classica, transfera punctul de interes catre finalul anilor ’50 si începutul anilor ’60, prin expunerea versiunilor Cabrio si a ultimului LS Coupé. Variantele sport de competitie BMW 700 Sport si 700 RS vor fi si ele expuse. Alaturi de acestea, se vor afla si predecesoarele BMW 600 si BMW Isetta cu caravana. BMW R 10 Roller Prototype si modelele de motociclete BMW R 24, RS 54 cu atas si BMW R 51/3 vor reprezenta productia pe doua roti a uzinelor din München în acele vremuri.
Clasicul este si el reprezentat
Cea mai larga diversitate este acoperita de expozitia celor 80 de ani de productie auto BMW. Cea mai veche masina din stand este furnizata de Muzeul Automobile Welt Eisenach: un model BMW 3/15 DA2 ce dateaza din 1929. Acesta va fi însotit de de BMW 335 si starurile anilor ’50, BMW 503 si 507. În continuarea BMW Seria 02 se vor afla modelele 3.0 CSi si CSL Coupé, precum si predecesorul Seria 7, BMW 3.0Si. BMW Seria 5 va fi si ea reprezentata, precum si Seria 3, BMW 635CSi si legendarul BMW M1.
 
 
 

    Aboneaza-te la Newsletter

    Nume (necesar)

    Email (necesar)

    Leave a Comment

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *