APTERA TYP1 CEL MAI EFICIENT HIBRID
Compania americana Aptera, care sustinea în urma cu câteva luni ca a reusit imposibilul, prin dezvoltarea celui mai eficient vehicul hibrid dar si a unuia electric, ce costa sub 30.000 de dolari, a dezvaluit faptul ca va începe în curând productia versiunii electrice. Aptera a obtinut de curând suma de 24 milioane de dolari, suficienti pentru a lua startul productia automobilului, conform Motor Authority. Din luna decembrie a acestui an Aptera va începe productia vehiculului Typ-1, în totalitate electric, cu forma de avion, iar comenzile vor putea fi onorate la începutul lui 2009, potrivit Motor Authority. Hibridul Typ-1 va fi apoi urmatorul model care va intra în productie. Autonomia modelului în totalitate electric este de aproximativ 200 de kilometri si poate fi încarcat în doar câteva ore, folosind priza standard existenta în orice casa. Hibridul Typ-1, dotat cu un generator pe benzina, care încarca acumulatorii, si un motor electric a reusit sa parcurga aproape 1.000 de kilometri, reusind un consum de 0,784 litri la suta de kilometri. Ambele versiuni au numeroase elemente de siguranta menite a proteja pasagerii în cazul impactului frontal dar si în cazul unuia din spate (amortizarea socului prin deformarea caroseriei). De asemenea, sunt prevazute protectii în cazul rasturnarii, ca si airbag-uri laterale pentru sofer si pasager. Masinuta denumita Type-1 ruleaza pe trei roti si are o caroserie care întâmpina mai putina rezistenta la aer, multumita formei aerodinamice, similara unui avion. În afara celor doi pasageri, masina poate transporta si un copil, multumita celui de-al treilea scaun pozitionat în partea din spate. Automobilele Typ-1 vor fi disponibile deocamdata doar în Statele Unite, mai precis în California, si vor costa aproximativ 27.000 de dolari.
Sursa: www.Antena3.ro